Dacă vrei cu adevărat poți!

Dacă vrei cu adevărat poți!

Și-a dorit mereu un mediu de muncă dinamic, care să îi ofere posibilitatea să învețe și să se dezvolte. De azi, Cristian, trăiește propriul vis.

"Absolvent al ”Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Pavel Zăgănescu Boldești”, Specializarea maistru militar auto, promoția – Februarie 2022, tânărul maistru militar clasa a IV a HADADE Cristian - Marius ne – a dovedit că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, cu răbdare şi persevenţă poţi reuşi.

  Este ziua în care şi-au schimbat statutul social devenind militar activ, încadrat în structurile Jandarmeriei Sătmărene.

  Dimineaţă a fost întâmpinat de către colonelul Ovidiu – Adrian POPA – Inspectorul Şef al unităţii, care i-a adresat cuvânt de bun venit în rândul cadrelor militare active, subliniind faptul că de azi înainte este militar, iar îndatoririle şi obligaţiile civice au crescut, fiind jandarm atât la locul de muncă, cât şi în timpul liber.

În următoarea perioadă, sub îndrumarea unuia dintre colegii cu experiență, tânărul maistru militar va urma un program de pregătire,"declară reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare. 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand