Doi sătmăreni și-au pierdut viața la acest sfârșit de săptămâne în urma unor drame cumplite. Unul dintre ei, din Țara oașului, a ars de viu în timpul unui incendiu provocat intenționat pentru a-și curăța grădina de vegetație uscată. cel de-al doilea a decadat în urma unui accident.

Ars de viu
Dramă cumplită sâmbătă după-amiază în Țara Oașului. Un bărbat din satul Lechința, comuna Călinești Oaș a ars de viu după ce și-a incendiat voluntar propria grădină, iar focul a scăpat de sub control.
Anunțul tragic a fost făcut chiar de primarul comunei Călinești Oaș, Dinu Birtoc într-o postare pe Facebook.
”Fac apel din nou la întreaga comunitate, nu mai dați foc fără permis de lucru cu focul care se eliberează de la primărie, am repetat acest lucru de mai multe ori, amenzile sunt foarte mari .
Riscăm să plătim chiar cu viata, azi în jurul orei 16:00 un cetățean din Lechința de 75 de ani a luat foc și a ars de tot în gradina de lângă casa acestuia”,e ste mesajul primarului Dinu Birotc.
Foarte probabil, flăcările au scăpat de sub control, iar bărbatul a încercat să le stingă, însă a fost cuprins de flăcări și, în cele din urmă, a decedat.
Forțele de ordine sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru bărbat decât să constate decesul acestuia.

Mort în urma unui acident grav
Un sătmărean a murit într-un tragic accident în județul Cluj, la ieșirea din municipiul Turda înspre județul Alba. Mașina în care se afla a fost aruncată într-un șanț, după coliziunea cu o altă mașină, condusă de o tânără.
Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj informează că oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 14.40 pentru a interveni la un accident de circulație, produs la intersecția DN1 E81 cu DC 82, la km 438+500m, în comuna Moldovenești, în afara localității.
Din primele date, impactul s-a produs între un autoturism condus de o tânără de 23 de ani, din Turda, care circula pe drumul comunal înspre cel național, și un autovehicul condus de un bărbat de 67 de ani, din județul Satu Mare, pe DN1 E81, din direcția Turda spre Aiud.
În urma impactului, din nefericire, bărbatul de 67 de ani, a decedat. Testarea cu aparatul etilotest a conducătoarei auto a avut rezultat negativ.
De asemenea, conducătoarea auto, alături de o femeie din Turda, pasageră în autoturismul condus de bărbat, au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here