Program încărcat în luna martie

0
539

Baschetbalistele de la CSM Satu Mare revin pe parchet după finala de Cupa României pierdută dramatic duminică în fața rivalei Sepsi SIC.

Trupa lui Miguel Lopez joacă azi acasă, de la ora 16,30 cu CSM Alexandria, într-un meci ce contează pentru etapa a 23-a a Ligii Naționale.
Se anunță un duel interesant dacă ținem cont că și echipa teleormăneană a jucat o semifinală de Cupa României , sâmbătă la Sfântu Gheorghe și în plus e una dintre favoritele la o clasare pe poziția a 4-a la final de sezon regular.
Din păcate pentru antrenorul Miguel Lopez nu sunt vești bune după accidentarea pivotului Stephanie Kosztowicz în finala cu Sepsi. Americanca are ruptură musculară și se pare că va lipsi cel puțin o lună de la antrenamentele echipei.
În aceste condiții CSM ul sătmărean va trebui să se descurce în luna martie, una în care are de jucat opt meciuri , inclusiv restanțele cu Brașov, Arad, Tg Secuiesc și Sepsi, fără una dintre cele mai bune jucătoare din campionat de până acum…
La meciul cu Alexandria va debuta și Quinones -Noa , o jucătoare din Porto Rico ce evoluează pe pozițiile 1 și 2.
În această etapă se joacă sâmbătă la Arad derby-ul FCC UAV- Sepsi , un meci ce poate decide ocupanta primului loc la final de sezon regular…
Se mai joacă sâmbătă, U Cluj Napoca- Olimpia Brașov, Agronomia- CSM Târgoviște, KSE Târgu Secuiesc- Sirius Târgu Mureș.