More


    78 ani de când evreii din Ardealul de Nord au început să fie adunaţi de autoritățile maghiare în lagărele din Transilvania

    - Advertisement -

    Pe data de 3 mai s-au împlinit 78 de ani de când evreii din Ardealul de Nord au început să fie adunaţi de autoritățile maghiare în lagărele de la Oradea, Satu – Mare (au fost adunați aproximativ 18.000 evrei), Baia Mare, Sighetu – Marmaţiei, Vişeul de Sus, Bistriţa, Târgu – Mureş.

    După unele statistici, au fost deportaţi în mai – iunie 1944 un număr de 150.000 evrei (din aproximativ 151.862), exterminaţi în lagărele din Polonia – 135.455 evrei ( aproximativ 90% din cei deportaţi), reîntorşi în Ardealul de Nord până în 25 ianuarie 1948 au fost numai 2/3 dintre supravieţuitori.

    În anii 1939 – 1944, autorităţile maghiare au emis un număr de 98 reglementări antievreieşti aplicabile începând din septembrie 1940 şi în Ardealul de Nord, cele mai multe au fost în anul 1944 (73 reglementări).

    În Ardealul de Nord, acţiunile antievreieşti desfășurate înainte de mai 1944 au dus și la deportări și ucideri în masă, cum au fost a mii de evrei din Maramureș în lagărul de la Kamenetz – Podolsk.

    „Ar fi însă fals să se afirme că numai germanii au constrâns Ungaria să intre în război contra Uniunii Sovietice sau să adopte legile referitoare la evrei. Într-un eseu publicat în 1948, dar devenit accesibil unui public mai larg abia după patruzeci de ani, István Bibó, gânditorul mare și incoruptibil în judecata sa, a pus degetul pe rana nici astăzi vindecată, anume pe faptul că legile referitoare la evrei au marcat „decăderea morală a societății ungare”.

    Aceste legi au însemnat pentru largi pături ale burgheziei mici și mijlocii o posibilitate ca, fără efort personal, datorită statului și pe contul altor existențe, să-și creeze niște avantaje. Pături largi ale societății ungare au cochetat cu ideea că o existență poate fi creată nu numai prin muncă și spirit întreprinzător, ci și punând ochii pe o altă existență, denunțând o anumită persoană, adunând informații despre strămoșii ei, provocându-i concedierea, ridicând pretenții asupra întreprinderii ei, până la urmă deci printr-o totală luare în posesie a unei asemenea existențe.

    Dar bilanțul făcut de Bibó rezultă „o imagine înspăimântoare a lăcomiei, a ipocriziei neînfrînate și, în cel mai bun caz, a arivismului calculat al unei părți considerabile a a acestei societăți. Aceasta a însemnat un șoc pe care nu l-au putut uita nu numai evreii vizați, ci nici ungurii de bun- simț!”” (În anul 1944, au fost deportați la Auschwitz un număr de 432.402 evrei din Ungaria. Lendvai Paul, Ungurii (…), 2001, pag. 426, 433)

    După cum scria Csernovits Samuel, un evreu din Târgu – Mureș, în mai 1944, evreii din Târgu – Mureș și din împrejurimi au fost adunați de către autoritățile maghiare la fabrica de cărămidă din Târgu – Mureș, unii dintre aceștia căutând să fugă în România, granița aflându-se la 15 km de Târgu – Mureș. România însemna „lumea liberă”. (Csernovits Samuel, Supraviețuire, 2007, pag. 111, 112, 114,135).

    „Eram foarte îngrijorată de soarta familiei mele. Zile și nopți de-a rândul căutam o cale de a scăpa din ghearele naziștilor. Până la urmă, am ajuns la concluzia că nu ne rămâneau decât două soluții: ori să trecem clandestin frontiera în România – unde o puternică rezistență era deja pregătită pentru a se scutura de jugul nemțesc și a se uni cu forțele aliate – ori să căutăm vreo ascunzătoare” – scria Olga Lengyel (Lengyel Olga, Cuptoarele lui Hitler, 1986, pag. 39, 40).

    Oliver Lustig ( un evreu originar din Transilvania de Nord și ajuns într-un lagăr de exterminare), în urma apariției în anul 1986 la Budapesta a unei cărți intitulate Istoria Transilvaniei:

    „Fără a minimaliza cu nimic răspunderea lui Antonescu (…) trebuie arătat că în România de sub autoritatea guvernului român, în cadrul granițelor stabilite în vara anului 1940, în ciuda marilor și repetatelor presiuni ale Berlinului, „soluția finală” nu s-a aplicat.

    Am mai spus-o și cu alt prilej și mă simt nevoit să o repet: ca supraviețuitor al holocaustului din nordul Transilvaniei îmi vine extrem de greu să compar cifre care exprimă vieți strivite, să apreciez gravitatea crimelor în raport cu numărul victimelor, când uciderea unui singur om numai pentru că este de altă etnie reprezintă un act ce merită o condamanre capitală. Totuși consider că este nedrept să pui pe același plan – așa cum fac autorii Istoriei Transilvaniei – soarta evreilor din nordul Transilvaniei – unde 84,5% au fost exterminați – cu cea a acelor din sudul său, unde se știe toți au rămas în viață. Este nedrept, este inadmisibil să pui pe același plan destinul evreilor din Ungaria horthystă – despre care cunoscutul istoric american Randolph Braham spune că „au fost nimiciți cu o viteză fără precedent prin cea mai crâncenă deportare și cel mai nemilos program de masacrare întâlnit pe timpul războiului” – cu cel al evreilor din România, țară care, apreciază același istoric, a reprezentat „o oază, un liman pentru refugiații evrei din Ungaria.”

    Însuși Endre Laszlo, secretar de stat la Ministerul de interne, în raportul prezentat în fața Consiliului de Miniștri de la Budapesta, în ședința sa din 21 iunie 1944, arăta:„Pentru a scăpa de ghetoizare a început fuga evreimii peste graniță, în străinătate, MAI ALES ÎN ROMÂNIA (s.n.). Dintre țările vecine cu noi, România a fost aceea care, printr-o indulgență pază a graniței a facilitat strecurarea evreilor în interiorul ei …” (Magazin istoric 5 / mai 1987).
    Sursa: Udrea Eugen Valerian – Să nu ne uităm istoria

    Nicolae Ghișan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img