Poliția germană, cunoscută pentru rigurozitate, a luat o măsură destul de dură împotriva unei familii de români, plecată în vacanță, tocmai în minunata Germanie. Polițiștii de frontieră nemți au amendat părinții români din cauza faptului că au luat copilul cu ei în călătorie, deși nu este vacanță școlară, iar unul dintre copii trebuia să fie la școală. Pe aeroportul Allgäu, din oraşul german Memmingen, părinții au fost întrebați despre scopul călătoriei, iar când polițiștii de frontieră au constatat că sunt însoțiți de copii i-au amendat pentru că încalcă dreptul la educație al minorului. Pentru Germania, chiulul este ceva de neconceput, amenzile se duc până la 1.500€.
Poliția din Germania a înștiințat și unitatea de învățământ din România, iar acum părinții riscă amendă și la revenirea în țară.
Dacă vrem să judecăm strâmb am putea spune că s-a produs un exces de zel al polițiștilor nemți, mai ales știind atitudinea acestora vizavi de români. Cred că toți cei care am trecut prin Germania ne-am lovit de “simpatia” polițiștilor nemți vizavi de cetățenii români. Dar unde-i lege nu-i tocmeală, mai ales că și în România legea prevede sancțiuni de până la 5000 de lei pentru absența nejustificată a copilului de la școală, dar până acum nu se cunoaște vreun caz de părinți amendați.
“(2) Parintele sau tutorele legal instituit este obligat sa ia masuri pentru asigurarea frecventei scolare a elevului, pe perioada invatamantului obligatoriu. Nerespectarea acestei prevederi din culpa parintelui sau a tutorelui legal instituit reprezinta contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 500 si 5000 RON sau munca echivalenta in folosul comunitatii, prestata de parinte sau de tutorele legal instituit. (3) Amenzile sau munca in folosul comunitatii sunt aplicate de primarie, la sesizarea directorului unitatii de invatamant. Banii astfel obtinuti pot fi utilizati exclusiv in folosul invatamantului preuniversitar.”
Totuși potrivit legii, părinţii pot învoi copiii de la şcoală maximum 20 de ore pe parcursul unui semestru. Așa că la noi ca de obicei legea este interpretabilă. Sigur moral poți învoi copilul în cazuri excepționale, nu pentru plimbări în vacanță, dar repet la noi este interpretabil.
Așa știind sistemul de învățământ din România îmi pare o măsură cam dură și excesivă, dar dacă în Germania legea e lege se pare că bugetul de vacanța al familiei “prinse” a crescut cu aproape 3000 euroi.
Trebuie să intrăm și noi în normalitate și să respectăm legile țărilor europene că mult ne dorim să fim egali cu ei și până una alta se pare că acești părinți au încălcat și legea din minunata noastră țară. Un pic parcă sistemul nostru școlar nu mai este luat în serios nici de părinți, copii, miniștri și din păcate nici chiar de profesori și așa cum am mai spus într-un material din ziarul nostru parcă schimbăm tot în învățământ, dar din păcate nu în bine.
Cum în țările civilizate drepturile copiilor sunt extrem de bine gestionate, dreptul la educație mi se pare extrem de important pentru elevi și trebuie respectat, pentru viitorul copiilor noștri, dar și pentru viitorul țării noastre.