Asociația ECOHUMAN ,,LIFE TREE,, (Asociația Ecologică și Umanitară ,,Copacul Vieții,,) Satu Mare, a sărbătorit în data de 30.05.2022 începând cu ora 16.00 două evenimente importante:
1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului
5 Iunie – Ziua Mondială a Mediului
la Centrul de Recreere ,,Kentaur,, de la Atea, la care au participat copiii pasionați de natură de la Centrul Multifuncțional ,,ALTER-EGO,, Satu Mare, Grădinița cu Program Prelungit ,,Voinicelul,, ,Grădinița cu Program Prelungit Nr.6, Grădinița cu Program Prelungit Nr.24, Grădinița cu Program Prelungit din Vetiș, Grădinița cu Program Prelungit din Dorolț însoțiți de cadre didactice.
În deschiderea evenimentului dna.Békéssy Elisabeta – președintele asociației a salutat participarea numeroasă, deschiderea și dorința participanților de-a sărbătoririi împreună cele două evenimente. A mulțumit conducerii instituțiilor participante și cadrelor didactice pentru implicare în pregătirea copiilor pentru această zi, colaboratorilor, susținătorilor precum și voluntarilor asociației pentru sprijin în derularea cu succes a acțiunilor pregătite.
Dna. inspector Maria Ardelean din partea ISJ Satu Mare și-a exprimat bucuria participării la acest eveniment, a felicitat organizatorii și pe toți cei care s-au implicat din dorința de a oferi bucurie copiilor cu ocazia zilei de 1 iunie și totodată a subliniat necesitatea unor astfel de acțiuni care oferă oportunitatea educării în spirit ecologic a tinerilor prin activitățile ecologice desfășurate în sânul naturii.
Din partea Direcției de Asistență Socială dl.director Adrian Balaj, din partea Centrului Multifuncțional ,,Alter Ego,, dna.director Cristina Balaj și educatoarele Petran Nicoleta, Săpunar Florica, Oprea Florica, Maxemniuc Anca, și Brata Diana, din partea grădiniței nr.24 dna.director Szilágyi Noémi, doamnele educatoare Volosin Szilvia, Nagy Orsolya și Veres Noémi, de la grădinița Dorolț dna director Őry Ileana și doamnelor educatoare Kulitár Mónika, Kecskés Renáta, Jenei Laura, Szabó Edit și Loga Maria, din partea grădiniței Vetiș doamnele educatoare Dalos Anamaria și Pașca Oana, de la grădinița nr.6 dna.director Nuszer Noemi și educatoarele Chivari Mirabela, Rusu Hajnalka, Silaghi Loredana, Pop Patricia și Balog Noemi și de la grădinița ,,Voinicelul,, doamnele educatoarele Sabou Florica și Cucuiet Daniela au adus un aport substanțial la succesul evenimentelor pentru care le mulțumim.
Peste 150 de copii, părinți, bunici, colaboratori și nu în ultimul rând voluntarii asociației, s-au putut bucura de programul diversificat pregătit de către organizatori care a constat în:
– Lansare de porumbei;
– Atelier în care preșcolarii au desenat imagini din natură după care desenele au fost puse pe globul pământesc cu diametru de 1.5m pregătit pentru acest scop de către organizatori,
– În intervalul orar 16.00 – 18.00 au avut loc activități eco-sportive ;
–Plimbări cu căruța trasă de cai pe amplasamentul și zona din vecinătatea centrului;
–Premierea participanților – fiecare participant a primit din partea organizatorilor o diplomă iar copiii și câte o jucărie surpriză;
– Horă în jurul globului pământesc împodobit cu lucrările copiilor, pe un fundal muzical ecologic, în scopul transmiterii mesajului ecologic în contextul devizei din acest a zilei mediului: ,,Reabilitează ecosistemele!
–Purtarea din mână în mână a balonului reprezentând globul pământesc, pentru transmiterea mesajului ecologic: ,,Pământul este și al meu!
– O mică masă câmpenească (pâine cu untură și ceapă) oferită de gazda de suflet a evenimentului dna.dr.Boér Noémi;
Din păcate, cei prezenți nu s-au putut bucura de surpriza pregătită de către organizatori cu sprijinul firmei SC Botiș Recycling SRL, o plimbare cu balonul cu aer cald, din cauza situației meteo nefavorabilă desfășurării acestui gen de activitate, activitate care va fi reluată în viitorul foarte apropiat.
,,A fost o zi de neuitat. Mișcarea în natură, bucuria copiilor și strădania lor de-a fi utili în reabilitarea ecosistemelor exprimată prin desenele realizate cu tematică ecologică ne-a mângâiat sufletele și ne-a dat speranța, prin acești copii, unui viitor mai verde.,,- a subliniat președintele asociației.
LA MULȚI ANI DRAGI COPII!
LA MULȚI ANI DE ZIUA MEDIULUI!