More


    GHID. Locații ideale din județul Satu Mare pentru zile caniculare

    - Advertisement -

    Deschiderea la distracție, după pandemie

     

    Aflându-ne la finele lunii iunie, lună în care temperaturile cresc considerabil, localnicii caută diverse locații și metode de relaxare pentru această perioadă. Odată cu ridicarea restrictiilor din perioada pandemica din ultimii doi ani, s-a dat “liber” la relaxare, fie că este vorba de ștranduri, evenimente locale sau pur și simplu un sejur într-o locație turistică din apropiere. Printre acestea, există o serie de locații preferate ale sătmărenilor pentru acest sezon canicular.

    “Acum nu prea mai am ocazia să le vizitez cum lucrez în străinătate, dar în copilărie mergeam foarte mult la un ștrand din oraș cu tata, acolo îmi petreceam marea majoritate a vacanței.” declară Mihaela, 25 de ani.

    Nu am mai fost în ultima vreme, dar în copilărie locația mea preferată era Tășnadul. Am fost la vârsta de opt ani în Tășnad împreună cu părinții mei și a fost foarte multă lume. Mi-a plăcut pentru că erau și mulți copii de vârsta mea cu care mă puteam distra în piscină și cu care să mănânc gogoși cu ciocolată sau cu vanilie”. declară Jenifer, 19 ani

    “În copilărie îmi plăcea mai mult să merg la ștrandul din Carei, deoarece atmosfera era mai plăcută decât în celelalte vizitate de mine.” declară Emanuel, 19 ani.

    • Aquastar Satu Mare

    Aquastar este primul și unicul aquaparc din regiune, fiind înfințat în vara anului 2013. Acesta se află pe strada Gornului 8, la aproximativ 5 km distanță de centrul municipiului Satu Mare, regăsindu-se bazine exterioare și interioare. Prețul biletelor pe zi este de 45 de lei pentru adulți, 25 de lei pentru copii și 33 de lei pentru elevii și pensionari.

     

    • Ștrand Termal Tășnad

    Ștrandul se află pe str. Ștefan cel Mare nr. 108 și dispune de bazine cu apă termală cu efect terapeutic. Apele termale prezente la Tăşnad fac parte din ansamblul resurselor hidrotermale existente în vestul României, la a căror formare au contribuit în mod hotărâtor elemente de factură tectonică. Cât despre bilete, pentru adulți un bilet este 25 de lei iar pentru copii este 15 lei.

     

    • Ștrand Mihăieni

    Acesta se află în Comuna Acâș, sat Mihăieni, 1/a. Dispune de bazine multiple pentru toate categoriile de vârstă. Pe lângă bazine, se regăsesc și diverse locuri de cazare, cum ar fi hotel, cabană sau pensiune. Aceștia dispun, de asemenea, și de o sală de evenimente și un restaurant. Adulții doritori să meargă la acest ștrand au de plătit 30 de lei, pensionarii 25 de lei, copii 15 lei iar studenții/elevii care au carnete valabile, 25 de lei.

     

    • Băile Termale Acâș

    Se află pe strada Principală 2, Acâș. După cum sugerează și numele, dispune de bazine cu apă termală cu beneficii pentru sănătate. Pe lângă bazine, aceștia dispun de loc de joaca pentru copii, hotel, bar , restaurant, masaj , sauna . vorbind de tarife, acestea sunt accesibile si recomandate pentru orice categorie de vârstă.

     

    • Ștrandul Joy

    Acesta se află pe Strada Viilor 1, Carei. În incintă se regăsește ștrandul, un club de noapte, multiple cazări și o sală de evenimente. Dispune de bazine termale, de înot și bazine destinate copiilor, cu topogane. Cât despre tarife, un bilet pentru adulți este 25 de lei. Elevii, studenții și pensionarii cu carnete si cupoane de pensii valide plătesc cu 5 lei mai puțin, iar intrarea copiilor cu vârsta până în 7 ani este gratuită.

     

    • Ocna Șugatag

    Deși nu este vorba de un ștrand de această dată, stațiunea este recunoscută pentru bazinele sale cu apă sărată. Se află în județul vecin, Maramureș, iar localitatea cuprinde alte trei sate: Breb (o locație turistică foarte populară), Hoteni și Sat-Șugatag. De asemenea, există opțiuni de cazare, la casă sau la pensiune, cu prețuri foarte accesibile

     

    Depinzând de preferințele fiecăruia, fiecare dintre cele enumerate, și nu numai, au la baza acestora opțiuni de relaxare și distracție, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, pentru a oferi o vară de neuitat, însfârșit fără restricții!

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img