More


    „Miercuri… și joi…”

    - Advertisement -

    Chiar dacă vara de obicei plecăm în vacanță și instituțiile de cultură cu săli de spectacole își închid stagiunea, Filarmonica Dinu Lipatti mai găsește câte un motiv de a-și ține melomanii aproape. Pentru acestă săptămână, de exemplu, și-a propus ca pe lângă îndrăgostiții fideli de muzica de înaltă ținută să atragă și pe cei care iubesc un alt gen de muzică, tot de calitate și tot cu influență puternică asupra unui public eterogen (vârstă, răspândire geografică). Muzica rock. Dacă până acum vreo 30 de ani asociam muzica rock, folk sau pop doar de vârstele tinere și foarte tinere, astăzi, cei care au iubit odată muzica tânără au rămas tineri și la 80 de ani.

    Karl Jenkins, Deep Purple, ABBA, Adele, Guns N’Roses, Coldplay, Nirvana, Jimi Hendrix, Ed Sheeran, One Republic, Bruno Mars, Queen sunt compozitorii, formațiile și/sau interpreții ale căror compoziții le vom absorbi cu nesaț miercuri, la Teatrul Municipal din Carei (ora 18) și/sau joi la Turnul Pompierilor (ora 20). Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti, condusă de mereu tânărul dirijor târgmureșean Remus Grama, va avea ca vedete pe neostoitul Alex Cioată (chitară electrică), tizii Simo (chitară bas) și Didi (tobe) Péter și Antal Andrea (pian), de asemenea cu toții din Târgu Mureș.

    Prețul este mai mult modic, 21 de lei. La Carei doar 20 de lei. Spun modic pentru că în urmă cu doi ani, în condiții de pandemie, la un concert similar prețul unui bilet a fost de 42 de lei.

    Remus Grama
    Violonist în orchestra Filarmonicii de Stat din Tîrgu Mureș și membru fondator al Bohemia String Quartet, este un muzician cunoscut publicului tîrgumureșean și din evoluțiile sale ca dirijor în concertele Filarmonicii din Tîrgu Mureș. Este absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la clasa de vioară a profesorului universitar Dr. Valeriu Maior. Vocația dirijorală i s-a relevat în ultimii ani. S-a făcut remarcat în concertele Filarmonicii începând cu anul 2011, evoluând la pupitrul orchestrei simfonice.

    Începând cu stagiunea 2014-2015 a dirijat mai multe concerte lecție și educative ale Filarmonicii din Tîrgu Mureș și, în prezent, este dirijorul permanent al orchestrei simfonice a Liceului de Artă tîrgumureșean. Concertul din luna mai 2014, intitulat „Tinere talente” de la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu-Vâlcea s-a desfășurat sub bagheta sa. Este periodic invitat să concerteze la satu Mare, Alba Iulia, Bistrița și Botoșani. Din repertoriul său fac parte simfonii de J.Haydn, L. van Beethoven, P.I. Ceaikovski, A. Dvořák, D. Șostakovici, lucrări de W.A. Mozart, O. Respighi, J. Gershwin, Bartók B., E. Grieg, S. Rahmaninov, concerte instrumentale de M. Bruch, F. Mendelssohn-Bartholdy, A. Glazunov, J. Brahms, C. Saint-Saëns, P. Hindemith, Pekka Jalkanen și altele.

    A participat la cursurile de măiestrie ale dirijorului Konrad von Abel din Germania, fost asistent al maestrului Sergiu Celibidache. Începând cu anul 2018 este dirijorul permanent al Bohemian Symphonic Orchestra, cu care are la activ proiecte precum spectacolul Vița de Vie “În Corzi” din Festivalul AWAKE ediția 2018, sau Bohemian Symphony din ediția 2019 a aceluiași festival. De asemenea este dirijorul permanent al Rock Classic Chamber Orchestra din München – Germania.

    Alex Cioată


    Este un tânăr muzician, absolvent al Liceului Vocațional de Artă din Târgu Mureș, iar mai apoi al Academiei Naționale de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În prezent este masterand al aceleiași instituții. Deși studiile muzicale sunt orientate spre muzica clasică, având ca subiect de specialitate vioara, Alex Cioată și-a demonstrat aptitudinile chitaristice în nenumărate ocazii de-a lungul timpului, fiind parte din acest proiect de la început, dar și în proiecte externe. Pe lângă trupele acustice sau trupele rock, acesta este unul dintre violoniștii Cvartetului “Chordis”. În ceea ce privește îmbinarea celor două stiluri muzicale, Alex Cioată nu este neexperimentat, fiind unul dintre violoniștii proiectului ALTOrchestra 100, cu ocazia Centenarului Marii Uniri a României, dar și al proiectului Vița de Vie “în Corzi”.

    Gruiță Ienășoiu

    Simo Péter

    Didi Péter



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img