More


    Prins beat la volan

    - Advertisement -

    La data de 29 iunie a.c., polițiștii rutieri au identificat în trafic, un bărbat, de 56 de ani, din Satu Mare, care se afla la volanul unui autoturism, fiind sub inflența băuturilor alcoolice.

    Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a relevat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean în vederea  prelevării de mostre  biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

     În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

    •  

    La data de 29 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au identificat, în trafic, la volanul unui autoturism, un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Odoreu.

    În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

    Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img