More


    Se anunță o vară incendiară!

    - Advertisement -

    Stimați cititori, se anunță o vară incendiară și nu este de vină numai temperatura ridicată din termometru. Va fi o vară incendiară din punct de vedere politic, economic, social și din ce văd și al sănătății.

    Chiar dacă temperaturile trec ușor de 30 de grade și doar la vacanță sau la o baie în piscină și un șpriț de vară vă stă gândul pentru a vă putea răcori să știți că vara asta va fi greu de “ răcorit”.

    Toate lucrurile o iau razna. La nivel internațional pe lângă războiul mult mediatizat de întreaga lume, cât și de noi, și pe lângă epidemiile și bolile noi apărute sau reapărute iată că acum o nouă “Invenție” se arată la orizont. Se pare că vom avea parte de o sterilizare în masă sau posibil o promovare pentru vânzarea anticoncepționalelor, încă nu mi-am dat seama exact. De ce afirm una ca asta?

    Curtea Supremă a Statelor Unite a revocat, vineri, printr-o decizie istorică, cu votul unei majorităţi a judecătorilor conservatori, hotărârea „Roe v. Wade” din 1973, care garanta de aproape o jumătate de secol dreptul americancelor de a avorta, care nu a fost acceptat niciodată de către dreapta religioasă. Această hotărâre nu face întreruperea sarcinii ilegală, însă aruncă Statele Unite în situaţia în care se aflau înainte. Ceea ce înseamnă că fiecare stat are puterea să permită, să limiteze sau să interzică dreptul la avort. Se așteaptă ca jumătate dintre statele americane să introducă noi restricții sau interdicții.

    Treisprezece state americane au adoptat deja așa-numitele legi care vor interzice automat avortul în urma deciziei Curții Supreme. Însă și alte state sunt susceptibile să adopte rapid noi restricții. În total, este de așteptat ca accesul la avort pentru aproximativ 36 de milioane de femei de vârstă reproductivă să fie interzis, potrivit cercetărilor de la Planned Parenthood, o organizație de asistență medicală care se ocupă de avorturi.
    Și să vezi și să nu crezi printre cele mai multe căutări în SUA pe mult prea căutatul Google este cât costă o vasectomie sau cum să faci o vasectomie. Vasectomia este o procedură chirurgicală electivă pentru sterilizarea masculină sau contracepția permanentă. În timpul procedurii, vasele deferente masculine sunt tăiate și legate sau sigilate pentru a preveni intrarea spermatozoizilor în uretră și, prin urmare, a preveni fertilizarea unei femele prin actul sexual.

    Biden a solicitat Departamentului de Sănătate să se asigure că sunt disponibile contraceptivele pentru americani, chiar dacă statele încearcă să le restricționeze.

    Na, ca să vezi! Și dacă în unele state vreau să se restricționeze acum se va face coadă la farmacii și companiile producătoare își vor spori profiturile considerabil!

    Sigur că a început și campania la americani iar președintele Biden le-a cerut cetăţenilor americani să vină la urne în noiembrie la alegerile de la jumătatea mandatului pentru ca în Congres să fie garantată o majoritate favorabilă avortului.

    Revenind pe plaiurile mioritice unde se pare că deja campania pentru alegerile din 2024 e gata începută iar cum PSD urcă frumos în sondaje și cum “ PSD-ul duce greul” și în momente de criză dar și la guvernare aceștia au primit o lovitură mai mult de imagine ca să nu ia așa mare avânt în sondaje și să o lase mai moale cu ajutorul oamenilor. Că prea se implică ei să se scadă cheltuielile pentru oameni, să se ieftinească combustibilul să crească salariile. Mai ușor, băieți! Acum vom vorbi și despre cazul unuia din cei mai competenți și buni ministrii ai agriculturii pe care l-a avut România. Sigur, asta este probabil doar “încălzirea” pentru ce va urma în viitorii 2 ani. Adică acest om este “ mazilit” pentru abuz în serviciu sau foloase necuvenite pentru alții iar cei care au făcut “achiziții” de miliarde de euro în pandemie… nimic! Măști aiurea, izolete, vaccinuri luate pentru 5 țări și îndatorarea României sunt ok? “Mare doamnă” e politica asta!

    Ce să mai vorbim, și la nivel local se anunță lucruri interesante! După ce 6 ani au zburdat pe câmpiile județului ca pe Câmpia Panonică și au făcut ce au vrut și cum au vrut iată că odată cu mult mediatizata parcare din față de la Dacia și pentru Dacia se pare că li s-a cam “inundat câmpia” și liderilor de la UDMR. Aceștia au primit în sfârșit opoziție de la celelalte partide din județ și sunt” urecheați ” și treziți la realitate. După cum ați putut vedea în ziarul nostru și la noi la televiziune că președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a pus piciorul în prag și nu îi mai lasă să ia măsuri în defavoarea sătmărenilor, acum și Ciprian Crăciun a venit cu unele dezvăluiri incendiare despre primarul municipiului Satu Mare pe care le puteți citi în pagina 7 a ziarului nostru de azi, dar și pe www.gazetanord-vest.ro.
    La nivel local s-a mai “încins” atmosfera, și prin cluburi și oraș, nu numai în politică, din păcate sunt tot mai mulți drogați și traficanți asta se vede din bătăile, incidentele și accidentele din județ, bine că într-un final au binevoit poliția și instituțiile de forță să adopte niște măsuri împotriva lor, să facă razii, să îi oprească în trafic iar pe traficanți să îi aresteze. Dar din acest punct de vedere vara abia a început iar luna cea mai fierbinte este augustul! Totuși, odată cu raziile și verificările să sperăm că “drogații și scandalagiii” se vor potoli. Acuma mai rămân teribiliștii și inconștienții care din păcate nu au nici lege, nici “tratament”!

    Răzvan Govor



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img