More


    CANICULĂ. Codul galben devine portocaliu în weekend

    - Advertisement -

    dministrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, două avertizări Cod galben și Cod portocaliu de caniculă valabile în următoarele zile în mai multe zone din țară.

    Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de joi, în Banat, Crişana, Oltenia şi în sud-vestul Transilvaniei şi al Munteniei vremea va fi caniculară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35 şi 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi.

    Codul galben vizează județele Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara, Alba, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Dloj, Olt și Teleorman.

    cod galben canicula
    Foto: ANM

    Totodată, un al doilea Cod galben de caniculă va fi valabil în zilele de 22, 23 şi 24 iulie, când valul de căldură se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general, temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18 – 20 de grade.

    Cod portocaliu de caniculă în acest weekend

    Pe 22 şi 23 iulie, va intra în vigoare o avertizare Cod portocaliu de căldură în intensificare şi disconfort termic accentuat, ce va afecta zone din 10 judeţe: Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.

    cod portocaliu canicula in weekend
    Foto: ANM

    În general, după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38-40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20-22 de grade, astfel că  disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

    Județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Vrancea, Galați, Tulcea și Constanța vor fi sub avertizare Cod galben vineri, sâmbătă și duminică.

    În aceste zone disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Valorile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18-20 de grade.

    Caniculă și în Capitală

    La nivelul Capitalei, valul de căldură va persista şi se va intensifica treptat, iar temperaturile maxime vor ajunge la 35 – 37 de grade, în timp ce minimele nu vor coborî sub 17 grade. Astfel, disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img