More


    Cititul în rândul tinerilor, în continuă scădere

    - Advertisement -

    O problemă care se manifestă în rândul tinerilor și al copiilor aflați în ciclul școlar, și nu numai, este lipsa lecturii. Interesul față de această chestiune este unul foarte scăzut, puțini tineri trecând pragul, în ziua de azi, unei biblioteci sau a unei librării pentru a-și procura o carte, lucru care se resimte profund în învățământul românesc. Dar, care sunt cauzele principale ale acestui fapt?

    Punând în prim plan tehnologia ca parte a problemei, se știe foarte bine că mulți tineri preferă să-și petreacă timpul liber navigând pe diverse rețele de socializare, lucru care poate dura, cateodată, și ore întregi, decât să-și aloce acel timp răsfoind o carte, cel puțin o oră . Deși, dacă ne uităm mai atent, tehnologia este un lucru extrem de vast, din toate punctele de vedere, iar celor care doresc să lectureze le sunt oferite multe mijloace prin acest lucru, cum ar fi cărțile electronice, care pot fi accesate de pe orice telefon, laptop sau tabletă și care, de cele mai multe ori, se găsesc la un preț mult mai scăzut decât cele în format fizic.

    Prin neglijarea lecturii, această problemă ajunge să fie în corelație, mai devreme sau mai târziu, cu activitatea școlară. Având în vedere lipsa exercițiului pe care-l oferă cititul, un copil poate ajunge să capete dificultăți atât în exprimarea orală, cât și în cea scrisă, acest fapt observându-se, mai ales, în cadrul examenelor naționale. Aici putem aduce în față problematica analfabetimsului funcțional, fenomen care se bazează pe citirea unui text, dar neînțelegerea acestuia pentru utilizarea ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță. Privind situația în țară, în urma unor teste de specialitate, elevii, în urma finalizării studiilor medii, stau în felul următor:

    • 10% din elevi nu au capacitatea să citească.

    • 35% nu înțeleg un text citit.

    • 25% nu fac corelație între informațiile din text și alte informații precedente.

    • 10% nu pot să-și formeze un punct de vedere propriu.

    • 10% care, totuși, au un punct de vedere propriu, nu și-l pot exprima corespunzător.

    Această problemă se atestă, mai ales acum, în urma finalizării examenului național al elevilor de clasa a VIII-a. În urma statisticilor, doar 6% dintre elevi au putut scrie perfect în limba română, 21% nu au putut să identifice un verb cerut din textul suport iar 57% au probleme de scriere corectă generală în limba română. Urmări extrem de triste, dar adevărate.

    „Un copil care citește, devine un adult care gândește“ – cred foarte mult în adevărul acestor cuvinte. Orice părinte sau adult este conștient de faptul că cititul, începând de la vârste fragede, contribuie foarte mult la dezvoltarea intelectuală și emoțională armonioasă a copilului, la îmbogățirea vieții psihice a acestuia. Adoptarea cititului e o modalitate excelentă de a stimula imaginația, de a dezvolta vocabularul, capacitățile de înțelegere, de a antrena atenția și memoria în rândul copiilor. Totuși se constată că juniorii, indiferent de vârstă, au interesul destul de scăzut privind lectura, iar ajungând în etapa adolescenței, nici nu mai vor să audă de acest obicei.

    Această criză a lipsei lecturii se resimte cel mai puternic la școală. Elevii nu prea mai au răbdare și nici dorința necesară pentru a parcurge o cărticică, chiar dacă aceasta are ilustrații frumoase, informații utile și interesante. De asemenea, obiceiul de a merge la bibliotecă sau la o librărie este din ce în ce mai rar întâlnit în rândul acestora…Ca și profesor, dar și consilier școlar, recunosc, nici nu mai îndrăznesc să adresez copiilor întrebarea „Care este ultima carte citită de tine?“, deoarece anticipez că răspunsurile ar fi cumva dezamăgitoare.

    O cauză posibilă ar fi lipsa modelului, exemplului în viața copilului din partea adulților… Observăm că în ultimii ani stilul de viață a oamenilor este din ce în ce mai haotic, suntem mai mereu ocupați, stresați de rezolvarea unor probleme cotidiene, astfel nu mai avem răbdarea sau dispoziția necesară pentru a se dedica mai mult timp lecturii. Pur și simplu, cartea devine pe plan secund, ceva neglijabil, nesemnificativ pentru noi…Iar copiii ne văd, ne observă și involuntar ne copiază comportamentele, obiceiurile, interesele noastre. De ce ar face ei altceva decât adulții din jurul lor?! Adesea le explic părinților că pentru a trezi interesul copiilor, adolescenților pentru lectură, trebuie să depună eforturi mai mari, deoarece tocmai ei sunt persoane-cheie în această situație… Ar fi ideal să le cumpere mai multe cărți, să le amenajeze o bibliotecă proprie, să frecventeze împreună biblioteca din oraș etc.

    Dacă copilul are o vârstă mai mică, părinții obligatoriu ar trebui să le citească povești, cel puțin în fiecare seară, înainte de culcare. Aceasta îl va ajuta să se relaxeze înainte de somn, dar și să se conecteze emoțional de părinți, să se simtă iubit și apreciat de către aceștia… declară Timea Turtoi, consilier școlar în cadrul Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară “George Emil Palade”.

    Școlile, însă, încearcă să promoveze cât de mult se poate cititul, un exemplu local fiind Școala Gimnazială “Bălcescu-Petofi” unde, atât cadrele didactice, cât și elevii se adună, cu mic, cu mare, pe holurile școlii în fiecare vineri de la ora 10, pentru a citi timp de minim 10 minute!

    În final, recomandarea cea mai adecvată, cel puțin în rândul părinților, ar fi să-și îndemne cât de mult se poate copiii să citească, să-și pună intelectul în mișcare, pentru că doar prin studiere și lecturare un copil ajunge să fie dezvoltat corespunzător din acest punct de vedere!



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img