More


    Caravana Anima revine cu noi activități destinate copiilor, și nu numai!

    - Advertisement -

    Sâmbătă după-masa distracția își face loc în Parcul Liniștii din cartierul Micro 16, unde în data de 13 august începând cu ora 19.00, cei mici sunt așteptați la un spectacol interactiv muzical dedicate lor!   Distracția și voia bună împreună cu Caravana Anima revine și anul acesta în cartierele Sătmarului!  După super activitățile destinate copiilor, le vine rândul și iubitorilor de muzică, căci va avea loc un concert acoustic formidabil cu formația Hey Roop.  

     Pauza Mare cu Lulu 
    Copiii sunt invitați, cu mic cu mare (cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani) să participe alături de părinți sau bunici la o după-masă de joacă, cântece, dans și distracție  alături de Lulu de la Caravana Anima, la evenimentul intitulat la „Pauza mare cu Lulu”.  

    Proiectul „Pauza mare cu Lulu” este o inițiativă socio-educativă, având ca scop ce își propune, de fiecare dată, să aducă zâmbete pe fețele celor mici.  

     Concert Hey Roop 
    Un super concert acoustic  cu formația Hey Roop se va desfășura în aceeași zi de sâmbătă, 13 august 2022, începând cu ora 20.00, scopul fiind acela de a le oferi sătmărenilor iubitori de muzică  și distracție! 

    La fel ca și în anii anteriori, participarea la aceste evenimente este gratuită!  

      Evenimentul este organizat de Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” și Primăria Municipiului Satu Mare.   



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img