More


    Ziua Internațională a Pensionarilor și a Persoanelor Vârstnice sărbătorită la Satu Mare

    - Advertisement -

    În cadrul zilei de 29 septembrie, s-a sărbătorit la un restaurant din Satu Mare, Ziua Internațională a Pensionarilor și a Persoanelor Vârstnice, începând cu ora 14.30. În prezentarea evenimentului a luat parte Raluca Jofi.

    Întâi octombrie este Ziua Internațională a persoanelor vârstnice, ocazie importantă pentru a ne aminti de cei care ne-au oferit atât de mult și de a conștientiza nevoile, dar și potențialul seniorilor.

    Spectacolul Folcloric de Gală a fost deschis de Grupul Coral Armonia, dirijat de Alexandru Ivanovici, iar mai apoi admosfera a fost susținută de interpretul de muzică populară Petrică Mureșan alături de Ramona Mureșan, Vasile Dârle și Ansamblul de Dansuri Codrenești și Dansuri Maghiare.

    Proiectul a fost coordonat de Gabriela Feket și Mihai Ciorba.

    „Mă simt onorat să mă aflu în calitate de prefect la acest eveniment important nu doar pentru dumneavoastră, ci și pentru noi pentru că dumneavoastră ne-ați crescut, ne-ați educat, ne-ați trimis la școală. Drept dovadă, astăzi, alături de dumneavoastră suntem aici să sărbătorim Ziua Internațională a dumneavoastră, dar și respectul pe care vi-l purtăm pentru că sunteți ceea ce ne-ați dat pe parcursul vieții, tinerei generații, caracter și idealuri pentru care vă mulțumim”, a precizat prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, în cadrul întâlnirii personarilor sătmăreni.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare