Turişti de lux la Satu Mare

Turişti de lux la Satu Mare

Turişti de lux la Satu Mare. Zeci de evrei vin lunar la Satu Mare cu avioanele private sau cu cele de linie pentru a vizita mormintele strămoşilor şi a merge la sinagoga de la Sighetu Marmaţiei. Acest tip de turism a început la Satu Mare după zborul de anul trecut, când 290 de evrei au venit cu o cursă specială, au aterizat pe Aeroportul Satu Mare şi au plecat să vadă mormintele strămoşilor iar mai apoi la Sighetu Marmaţiei.

Directorul Aeroportului Satu Mare, Mihai Pătraşcu, a povestit că decizia de a permite aterizarea unui avion de asemenea dimensiuni la Satu Mare a fost o “nebunie” pentru platforma aeroportului, dar toate s-au finalizat ca la carte, iar evreii ultra ortodocşi au împărtăşit în comunitatea lor experienţele de la Satu Mare, astfel că vin tot mai mulţi evrei.
“Anul trecut am reuşit pentru prima dată să avem un avion 787 seria nouă la noi. Toată lumea a spus că să îţi asumi aşa ceva este nebunie pentru pista noastră, pentru platforma noastră, pentru infrastructura noastră. A venit avionul cu acei 290 de evrei care s-au dus la Sighet pentru a inaugura sinagoga. De atunci săptămânal sunt 10-20 de evrei care încep să vină către noi. Vin cu avioane private sau de linie, dar eu mi-aş dori să avem zboruri spre Viena, Munchen sau un alt hub european, de unde să se poată zbora în lume iar pasagerii noştri care merg în vest să nu mai zboare în sud şi de acolo să meargă înspre vest”, a spus Mihai Pătraşcu.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand