Blăjean Cristian

Pauză în “Elite”. Statistici. Lista marcatorilor. Ce urmează în 2023.

În acest an s-au consumat 10 etape din sezonul regular (7 din TUR + 3 etape din RETUR). În 2023 rămân de jucat cele 4 etape ale returului.

În Seria A, trupa lui Cosmin Iuhas primeşte titlul de campioană de toamnă, la o lungime distanţă de Oaşul, locul secund. Talna are un cuvânt de spus, fiind “acolo” şi ea.

Tăşnădenii iernează pe prima treaptă a seriei B, la două puncte faţă de Vetişul lui Popa, urmărite atent de galben-albaştri, locul 3, cu un meci în minus pt. aceştia.


După cele stabilite, în vară, la Adunarea Generală a membrilor afiliaţi la AJF Satu Mare, urmează ca la finele sezonului regular să se formeze o serie de play-off (locurile 1-4 ale fiecărei serii) şi o serie de play-out (locurile 5-8), echipele primind puncte, din start, în funcţie de poziţia din clasamentul regular, astfel:

locul 1 – 3p,
locul 2 – 2p,
locul 3 – 1p,
locul 4 – 0p.

Se vor disputa 7 jocuri (4 acasă / 3 deplasare, sau invers, după tragerea la sorţi)


IMPORTANT!
În stabilirea clasamentului final al play-off-ului/play-out-ului nu se ţine cont de golaveraj!


Aşadar, în caz de egalitate de puncte în această fază, criteriul de departajare este locul ocupat în sezonul regular. Dacă egalitatea persistă se va disputa un meci de baraj pe teren neutru, în timp util, pentru a trimite numele campioanei judeţului la FRF.

Campionatul se va relua undeva la sfârşitul lunii martie, estimativ în ultimul weekend, dacă starea gazonului o va permite. Această dată ar fi varianta optimă pentru un program normal de disputare al rundelor, fără a fi nevoie de a “forţa” etape intermediare pe parcursul săptămânii.


În ianuarie 2023 FRF va stabili o dată limită până la care AJF-urile vor putea să “numească” reprezentantele care urmează să participe la barajul pentru accederea în eşalonul 3.


Meciurile din Cupa României, faza judeţeană, se încearcă a se programa la mijlocul/finalul lunii februarie, acestea fiind totodată o “încălzire” pentru campionat.

CLASAMENTUL MARCATORILOR pe anul 2022:


foto: GG Production

Golgeterul acestei părţi de sezon jucat în acest an îl dă Olimpia MCMXXI, anume  Elisama Padilla. Americanul, prezent pe gazon la toate meciurile, a marcat de 19 ori, cu menţiunea că din cele 10 etape, galben-albaştrii au disputat, pe teren, 8 meciuri. Unul s-a “jucat” la masa verde, (neprezentare Fortuna Căpleni). Iar meciul cu AS Căpleni e programat anul viitor, restanţă. Posibil în weekendul dinaintea reluării sezonului regular.

Lista marcatorilor după etapa a 10-a:

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here