More


    Rally raid. Trofeul Oașului a ajuns la ediția a 2-a

    - Advertisement -

    Trofeul Oașului 2022 este o competiție cu scop caritabil, organizată de Clubul Sportiv NSM Motorsport și Primăria Municipiului Negrești-Oaș, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul se va desfășura în perioada 2 – 3 decembrie 2022. Prima zi, vineri, 2 decembrie, vor avea loc verificările tehnice și cele administrative, care se vor desfășura în cartierul general al competiției, amplasat la Valea Măriei.

    Echipajele înscrise vor lua startul în ziua de sâmbătă, 3 decembrie, pe proba specială, startul fiind amplasat la Certeze iar sosirea la Negrești-Oaș pe un sector cu o lungime totală de 20 km.

    Toți banii strânși din taxele de participare precum și din sponsorizări vor fi folosiți pentru ajutorarea familiilor nevoiașe din zona Negreștiului.

    La conferința de presă organizată miercuri la prânz la Complexul Valea Măriei, Ovidiu Domide, președintele NSM Motorsport, alături de Radu Bud în calitate de director de competiție au prezentat detaliile rally raid-ului .

    ”Deocamdată mizăm pe 27 de echipaje dar lăsăm înscrierile deschise până pe 2 decembrie. Ne bucurăm că în comparație cu prima ediție, cea de anul trecut, interesul a crescut. A fost un an excelent pentru noi iar ecourile după etapa de Campionat Național de la Carei au fost pozitive”, a spus Ovidiu Domide.

    Directorul de concurs, Radu Bud, a prezentat detaliile tehnice și a invitat iubitorii motorsportului să se încumete să-i urmărească pe traseu pe participanți.

    La conferința de presă a participat de asemenea și prefectul Radu Roca.

    ”Am participat cu drag azi la ședința tehnică și la conferința de presă de prezentare a Trofeului Oașului , un raliu caritabil organizat de prietenul meu Ovidiu Domide de la NSM Motorsport.

    Felicitări organizatorilor Ovidiu Domide și Radu Bud și echipei de la NSM Motorsport, Primăriei Orașului Negrești Oaș și tuturor structurilor implicate în buna desfășurare a evenimentului”, a spus prefectul Radu Roca, acesta promițând că va încerca să fie prezent și la startul de pe 3 decembrie dimineața.

    Viceprimarul orașului Negrești Oaș, Constantin Fanea, în calitate de gazdă, s-a arătat încântat de colaborarea cu cei de la NSM Motorsport și e convins că negreștenii se vor bucura de spectacolul oferit la Trofeul Oașului.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    Anunt mediu

    0

    Bogdaproste!

    0
    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare