More


    Ședință prodigioasă de Colegiu Prefectural la Satu Mare

    - Advertisement -

    Prefectul Radu Roca a convocat astăzi, 23.11.2022, ședința lunară a Colegiului Prefectural, temele propuse pe ordinea de zi fiind următoarele:

    – Evoluția pieței muncii și măsurile active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în județul Satu Mare;

    – Rețeaua națională de monitorizare a calității aerului Satu Mare;

    – Informare asupra activității specifice în anul 2022 a Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.

    La ședință au fost invitați Liviu Marta, managerul Muzeului Județean Satu Mare și conf. univ. dr. Vasile Lazăr, directorul Filialei Satu Mare a Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad care au lansat invitația de participare a conducătorilor instituțiilor la cele două evenimente organizate în parteneriat cu Instituția Prefectului Județul Satu Mare în data de 24.11.2022, respectiv începând cu ora 10,30 Conferința “Dr. Vasile Lucaciu – un erou al Națiunii Române” iar de la ora 12,00 la un eveniment științific internațional care se înscrie în șirul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 25 de ani de la înființarea filialei Satu Mare a universității. Ambele evenimente se vor desfășura în Sala Mare a Instituției Prefectului.

    Prezentarea susținută de Simona Derșidan, director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare Mare, a punctat principalii indicatori care caracterizează evoluția pieței muncii, printre care numărul de șomeri indemnizați (487 la 31.10.2022 față de 630 cu un an în urmă), numărul de șomeri neindemnizați (în creștere de la 3828 la 4167 în acest moment) dar și principalele programe de formare profesională destinate reinserției pe piața muncii (în anul 2022 au fost finanțate 24 cursuri pentru 336 de someri) și a celorlalte măsuri care duc la creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă (stimularea mobilității forței de muncă prin Programul “Prima Chirie“, prin acordarea primei de instalare sau a primelor de încadrare). De asemenea, au fost detaliate condițiile și modalitățile de acordare a subvenției lunare de 2250 lei pe o perioadă de 12 luni pentru fiecare persoană angajată din următoarele categorii: absolvenții instituțiilor de învățământ indiferent de nivelul acestora, şomerii în vârstă de peste 45 de ani, şomerii de lungă durată, tinerii NEETs, persoanele cu dizabilități, şomerii care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale.

    Izabella Stier, director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare a prezentat rețeaua națională de monitorizare a calității aerului, în România sunt amplasate 148 staţii de monitorizare continuă a calităţii aerului dotate cu echipamente automate pentru măsurarea concentraţiilor principalilor poluanţi atmosferici. După tipul analizelor efectuate, acestea sunt 30 staţii de tip trafic, 58 staţii de tip industrial, 37 staţii de tip fond urban, 13 staţii de tip fond suburban, 7 staţii de tip fond regional iar 3 staţii sunt de tip EMEP (European Monitoring and Evaluation Programme) monitorizează și evaluează poluarea aerului în context transfrontier la lungă distanță. În județul Satu Mare există două stații – Staţia SM 1 – staţie de tip fond urban, amplasată în municipiul Satu Mare pe str. Slavici Nr.4, în curtea Colegiului Național Ioan Slavici respectiv Staţia SM 2 – staţie de tip trafic care este amplasată în municipiul Carei pe str. Someșului. Datele prelucrate sunt afișate în timp real pe panoul de informare amplasat pe Palatul Administrativ (Pța 25 Octombrie) și pot fi vizualizate și pe site-ul rețelei naționale, la adresa www.calitateaer.ro.

    Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) a fost înființată în anul 2016 și funcționează în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. La nivelul județului Satu Mare, începând cu luna februarie 2021 s-a operaționalizat Serviciul Teritorial Satu Mare ca structură teritorială cu scopul de a administra eficient ariilor naturale protejate de pe raza județului Satu Mare. Conform celor detaliate de Adriana Culda, șef serviciu teritorial ANANP, în județul Satu Mare au fost desemnate 24 arii naturale protejate însumând 48.364,77 ha în scopul asigurării măsurilor speciale de protecție și conservare a bunurilor patrimoniului natural, respectiv următoarele categorii de arii naturale protejate: 9 arii de interes judeţean sau local (1.593,36 ha), 6 arii de interes naţional (6.271,5 ha), 9 Situri Natura 2000 (45.902,16 ha, reprezentând 10,95% din suprafața județului Satu Mare) dintre care 7 SCI-uri (arii de interes comunitar) și 2 SPA-uri (arii de protecţie specială avifaunistică.

    La finalul ședinței, prefectul Radu Roca a prezentat programul activităților prin care la Satu Mare va fi sărbătorită Ziua Națională și a transmis directorilor invitația de participare la eveniment. Manifestările în municipiul Satu Mare încep în data de 1 Decembrie la ora 11,00 cu vernisajul expoziției “Dr. Vasile Lucaciu – un erou al Națiunii Române” la Muzeul de Artă, continuă cu depuneri de coroane, ceremonial militar și religios și defilare cu personal militar și tehnică de luptă la Statuia Eroului Necunoscut. Până la Retragerea cu Torțe de la ora 19,00, sătmărenii sunt așteptați la două spectacole – Regal folcloric de la ora 14,30 la Casa de Cultură a Sindicatelor și Muzică folk, muzică ușoară și pop-rock de la ora 17,00 pe scena din Piața 25 Octombrie. Manifestările dedicate Zilei Naționale se încheie la ora 19,30 la Filarmonica ”Dinu Lipatti” cu un concert vocal simfonic extraordinar – ”Muzica pentru copii în filmul românesc” sub bagheta dirijorului Ștefan Novak.

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare