More


    Brazilia și Portugalia

    - Advertisement -

    Campionatul Mondial de Fotbal, sau Cupa Mondială cum i se spune mai nou, este competiția sportivă cu cea mai mare audiență la public după Jocurile Olimpice. Până nu de mult se considera că pe locurile următoare s-ar afla Campionatele Mondiale de Atletism și cele de baschet, dar în ultimul timp a urcat foarte mult cursa ciclistă Turul Franței.

    Lăsăm la o parte criticile pentru programarea atipică a acestei competiții sportive (țară, discriminare, sistem social, perioadă de disputare) și ne vom ocupa doar de fenomenul sportiv. Faptul că un turneu final mondial este mai slab valoric decât un turneu final european sau al Americii de Sud, este cunoscut și explicabil. Cel puțin așa am fost învățați să credem.

    Europa s-a prezentat la startul acestei competiții cu 13 echipe, reprezentând 40% din numărul total de echipe prezente (32). Din grupe s-au calificat opt pentru optimi, adică jumătate din echipele prezente în această fază a competiției, iar pentru sferturi avem cinci echipe, adică 62,5%. Concluzia este că, într-adevăr, numărul echipelor valoroase din Europa este superior celor de pe celelalte continente.

    Din acest punct de vedere, al numărului echipelor valoroase de pe continent, America de Sud este clar pe locul doi. Nu și ca număr de prezențe în Qatar. La începutul competiției au avut patru echipe, două ajungând în optimi și tot două pătrunzând cu lejeritate, aș spune, în sferturi.

    Africa este singurul continent care a mai ajuns în sferturi alături de cele două mari puteri continentale ale acestui sport. Prezentă la start cu cinci echipe continentul negru a ajuns în optimi cu două echipe și în sferturi cu una.

    Tot cinci echipe au fost prezente la start de pe continentul gazdă, Asia. Spre lauda lor două au ajuns în optimi, dar atât.

    America Centrală și de Nord a avut la start patru echipe. Aici ar fi de pus în discuție Mexicul care pentru mondiale concurează în grupele din America Centrală și de Nord, iar pentru campionatele continentale, în calitate de invitată, joacă în turneul sud-american. În optimi a ajuns o singură echipă (surpriza SUA) după care s-au oprit și ei.

    Restul lumii, reprezentând Oceania, Australia, Noua Zeelandă și ce știu eu ce mai insule și insulițe, au avut un singur loc și, spre surprinderea noastră, acel unic loc l-au materializat cu o prezență în optimi. Aici au pus și ei punct.

    În fiecare meci din sferturi există cel puțin o echipă de pe bătrânul continent ceea ce ar face posibilă o prezență strict europeană în semifinale. Greu de crezut. Dacă Olanda ar mai putea avea pretenția că i-ar face față lui Messi și compania, greu credibil și asta, nu văd cum Croația s-ar ridica la nivelul pe care l-a arătat Brazilia până acum. O altă echipă fără prea multe șanse este Marocul. Chiar dacă au trecut peste o Spanie aparent imatură, Portugalia la ora asta, fără Cristiano Ronaldo, este mai bună.

    De cele mai multe ori cei care au început în forță mondialele s-au stins pe parcurs. Victorii în primele două meciuri din grupe au avut doar Franța, Brazilia și Portugalia. Al treilea meci al grupelor nu se pune din mai multe motive. Mai șontâc a pornit Argentina. Anglia și Olanda, cu câte un egal în etapa a doua, n-au turat nici ele motoarele la început. Marocul și Croația au disputat primul meci între ele și egalul le-a permis să elimine Belgia, fiind singura grupă care are ambele calificate în sferturi. La polul opus, grupa Germaniei și Spaniei nu mai are pe nimeni care să lupte pentru titlul mondial.

    De la început mi-am dorit Franța să rămână campioană mondială (asta în lipsa Italiei). Au cel mai greu meci în sferturi. Sunt totuși foarte încântat de jocul Portugaliei și mai ales al Braziliei. Am să le urmăresc cu interes partidele. Allez les bleus!

    Opriți războiul!

    Gruiță Ienășoiu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare