O nouă premieră a fost anunțată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, unde medicul sătmărean, primar urolog, Bogdan Feciche, alături de dr. Simona Mîrț, medic primar ATI, au salvat viața unui pacient cu cancer, în cadrul Secției de Urologie.
Echipa de medici a efectuat o cistectomie radicală laparoscopică la un pacient diagnosticat cu cancer vezical infiltrativ, intervenție care a fost posibilă datorită profesionalismului echipei formate din medicii și asistentele Clinicii de Urologie și ai Secției Clinice de Anestezie și Terapie Intensivă, din cadrul Spitalului Județean.
Conform purtătorului de cuvânt al unității sanitare, Lisa Crăiuț, îndepărtarea tumorii vezicale s-a realizat utilizând tehnica laparoscopiei 3D, în locul chirurgiei clasice invazive.
„În vârstă de 68 de ani, pacientul a avut o evoluție specifică intervențiilor minim invazive, necesitând analgezie postoperatorie minimă și timp de recuperare redus. Intervenția a avut loc în data de 6 martie, iar o săptămână mai târziu s-a externat. În momentul de față, pacientul este acasă, în stare bună și urmează să înceapă tratamentul oncologic”, a precizat Lisa Crăiuț.
De la începutul acestui an, echipa medicală are în palmares peste 20 de intervenții uro-oncologice laparoscopice dedicate tumorilor renale (nefrectomii radicale și parțiale), adenocarcinomului prostatic (prostatectomie radicală laparoscopică) și tumorilor suprarenale (adrenalectomia laparoscopică).