Incendii în cascadă, în județ

Incendii în cascadă, în județ
||

Pompierii sătmăreni au intervenit, marți seara, pentru stingerea a doua incendii izbucnite unul după altul în aceeași zonă a județului.

Astfel, marți, în jurul orei 19:00 Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Someș" al județului Satu Mare, a fost alertat să intervină la stingerea unui incendiu produs la un utilaj agricol (combină de cereale) în localitatea Domănești.

La locul intervenției s-au deplasat 5 subofițeri și 2 soldați din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

În sprijin au fost trimiși și pompierii voluntari din cadrul SVSU localitatea Moftin, care a intervenit cu o autospecială.

Pompierii militari au lichidat și limitat incendiul înaintea propagării acestuia la întreg utilajul agricol precum și la vegetația din imediata apropiere.Prin intervenția promptă a salvatorilor, cerealele aflate în spațiul de depozitare a utilajului agricol (aproximativ 4 tone), nu au fost afectate.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului fiind scânteie mecanică.

La întoarcerea forțelor de la incendiul din localitatea Domănesti, între localitățile Moftin și Carei DN 19, un tir s-a aprins. Cadrele militare din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei intervin pentru lichidarea incendiului izbucnit. Autotrenul transportă deșeuri menajere.

Incendiul s-a produs la nivelul unui cauciuc, acesta fiind lichidat înaintea propagării la întreg autotrenul. Traficul a fost reluat în siguranță.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand