PROIECT. Tradiții și obiceiuri populare la Baba Novac

PROIECT. Tradiții și obiceiuri populare la Baba Novac
|||

Asociația „FIII SATULUI BABA NOVAC”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Orașului Ardud și Ansamblul folcloric Cetatea Codrului din Ardud, organizează o serie de activități în cadrul proiectului „Conservarea și valorificarea tradițiilor, portului și obiceiurilor din localitatea Baba Novac”. Aceste activități vor fi derulate în perioada 08 mai – 30 septembrie 2023. Seminar despre tradiții și obiceiuri populare Prima activitate a avut loc luni, 8 mai, la Căminul Cultural „Ion Bala” din Baba Novac. Este vorba despre seminarul ”Tradiții și obiceiuri populare. Cine suntem, care ne sunt originile?” La acest eveniment au participat, în calitate de invitați, managerul Casei Orășenești de Cultură ”Dr. Augustin Mircea” din Ardud, Simina Pop, cunoscuta interpretă și organizatoare de evenimente folclorice Malvina Madar Iederan, instructorul Gabriel Boticaș, dar și interpreții de muzică populară Sara Ciorbă și Vlad Deac.

Practic, în cadrul acestui eveniment, cei mai sus enumerați au avut o întâlnire cu copiii, tinerii și familiile tinere din localitate, dar și cu vârstnicii satului. În cadrul acestei întâlniri s-a discutat despre tradițiile și obiceiurile populare din Baba Novac.

Scopurile acestui proiect Până în data de 30 septembrie vor urma și alte acțiuni și evenimente în cadrul proiectului „Conservarea și valorificarea tradițiilor, portului și obiceiurilor din localitatea Baba Novac”, derulat de Asociația „FIII SATULUI BABA NOVAC”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Orașului Ardud și Ansamblul folcloric Cetatea Codrului din Ardud.

Prin acest proiect se urmărește:

– reînvierea obiceiurilor și tradițiilor locale pierdute;

– Stimularea dorinței copiilor și a tinerilor de a-și cunoaște istoria, tradițiile, dansul și costumul popular;

– necesitatea implicării tinerilor în aceste acțiuni.

Acest proiect a pornit și din lipsa unor acțiuni care să contribuie la readucerea în prim-plan a tradițiilor și a obiceiurilor populare.

Florin Dura
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand