More

    Conferință Internațională, la Castelul Károlyi din Carei

    Castelul Károlyi din Carei a fost gazda Conferinței Internaționale ,,Impactul micro și macro plasticului asupra râului Someș și implicit asupra sănătății populației. Performanțe în evaluarea gradului de poluare a cursurilor de apă cu microplastic”, organizată de către consorțiul de ONG-uri: Asociația ECOHUMAN „LIFE TREE”(Asociația Ecologică și Umanitară „Copacul Vieții”) Satu Mare, Societatea Carpatină Ardeleană și Asociația Multisalva, Inspectoratul Școlar Județean, Fundația Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în cadrul proiectului ReCoNnect – Research Communication for active learning, proiect aprobat de Comisia Europeană în programul HORIZON-MSCA-2023-CITIZENS-01, și a proiectului ,,Un Someș fără plastic”sprijinit de LIDL România prin programul de granturi ,,Cu apele curate”

    Acțiunea s-a desfășurat sub egida evenimentului ,,Noaptea Cercetătorilor Europeni,, 2023.

    Conferința a fost moderată de către BÉKÉSSY ELISABETA, președintele Asociației „Copacul Vieții” care, pentru început a prezentat scopul conferinței și anume  evaluarea prin intermediul prezentărilor a impactului micro și macro plasticului asupra râului Someș și implicit asupra sănătății populației, precum și performanțele obținute  în evaluarea gradului de poluare a cursurilor de apă cu microplastic, după care au fost trecute în revistă activitățile desfășurate în cadrul proiectului Un Someș fără plastic“și rezultatele obținute.

    Lucrările conferinței au fost deschise de către prefectul județului Radu Roca care a participat la eveniment în dublă calitate, aceea de prefect și de fost vicepreședinte a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

    Cu ocazia evenimentului, prefectul și-a manifestat bucuria și mândria pentru faptul că Satu Mare se numără printre cele 20 de județe din țară  reunite în cadrul consorțiului ReCoNnect, unde, în această zi se reconectează grupuri și inițiative active la nivel local, național iar în județul Satu Mare internațional, pentru promovarea invențiilor, inovațiilor și a creativității într-un domeniu prioritar al protecției mediului în general și al protecției cursurilor de apă în special, și anume a micro plasticului care din păcate, a devenit un factor de risc atât pentru sănătatea oamenilor cât și pentru mediul înconjurător.

    Totodată a adus cuvinte de mulțumire specialiștilor din țară dar și din străinătate pe care i-a salutat cu respect, pentru efortul deosebit în vederea împărtășirii experienței  profesionale în acest domeniu cu cei prezenți,  majoritatea cadre didactice și tineri care, reprezintă pentru noi speranța într-un viitor sustenabil. A felicitat organizatorii asigurându-i de sprijin și în activitățile viitoare pe care le vor desfășura în beneficial mediului și a societății.

    După cuvintele de bun venit adresat participanților la conferință de către gazda evenimentului BIKFALVI ZSOLT- directorul Fundației Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” au urmat prezentările specialiștilor urmărite cu mult interes de cei peste 100 de participanți : profesori și elevi de la 21 unități de învățământ din județul Satu Mare: Școlile Gimnaziale: Ambud, Păulești, Vetiș, Viile Satu Mare, Lucian Blaga, Beltiug, Oar, Octavian Goga, Valea Vinului, Constantin Brâncoveanu și liceele: Liceul Teologic Romano – Catolic „Hám János“, Liceul Teoretic Carei, Liceul Tehnologic „Simion Bărnuțiu” Carei, Colegiul Național „Ioan Slavici”, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Național „Doamna Stanca”, Liceul de Arte „Aurel Popp”, Liceul Tehnologic Ardud precum și voluntarii asociației. Din partea Agenției pentru Protecția Mediului a participat LINCAR CRISTINA- specialist în domeniul biodiversității.

    Prezentările au debutat cu prezentarea materialului: Educația ecologică în școli. Exemple de bună practică  prezentat de MARIANA  SĂSĂRAN –inspector de biologie.

    Râurile ne dau viață! Cupa PET- Colac de salvare pentru cursul de apă!, este titlul lucrării prezentată de către  TAMÁS ZSOLT – Vicepreședinte  Asociația „PET KUPA” – Budapesta –Ungaria.

    De-alungul anilor s-au obținut numeroase performanțe în evaluarea gradului de poluare a cursurilor de apă cu microplastic. Despre analizele de laborator efectuate și rezultatele obținute  de către Eurofins A.S. Hungary SRL pe deșeuri de plastic a vorbit PRIKLER BENCE –  inginer chemist și doctorand de la  Eurofins A.S. Hungary SRL Budapesta, Ungaria

    A urmat apoi prezentarea stării ecologice a   Bazinului Hidrografic Tisa Superioară de către  ROZINKA ZSOLT ILLÉS – Șef Departament  Protecția Mediului, a Naturii și Gestiunea Deșeurilor, Instituția Prefectului –Nyiregyháza, Ungaria.De la aceeași instituție a participat  și BODNÁR FARKAS RITA – Șef serviciu Gestiunea Deșeurilor.

    În cadrul proiectul „Un Someș fără plastic” s-a realizat un sondaj de opinie în rândul cetățenilor județului Satu Mare. Drd. VALERIA POP de la Universitatea Babeș-Bolyai –Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Cluj-Napoca a prezentat lucrarea: Evaluarea percepției, atitudinii și comportamentului privind poluarea cu microplastic, Studiu de caz: Râul Someș – Județul Satu Mare .

    În pauza de cafea participanții au urmărit cu mare interes balonul realizat din sticlă în care puteau identifica numeroase microplastice. Lucrare a fost expusă și la Budapesta cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor.

    Înainte de încheierea conferinței, au urmat discuțiile libere când, participanții la conferință au evaluat lucrările prezentate și au pus  întrebări prezentatorilor. LINCAR CRISTINA – consilier de la APM, MATEI AURICA – profesor de biologie de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, elevii de la Colegiul Național „Ioan Slavici”: GURALIUC EMANUEL și NILGESZ MIHAI, voluntarul asociației BELECCIU COSTEL au fost cei care au intervenit  în discuții cu observații, propuneri pertinente și cuvinte de apreciere cu privire la calitatea și înaltul caracter științific  al lucrărilor prezentate, intervenții care au contribuind astfel  la creșterea  calității și eficienței conferinței.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE