Accident grav la intersecția Prunilor și Bolintineanu: Femeie rănită după coliziunea în care s-a răsturnat o autoutilitară

Accident grav la intersecția Prunilor și Bolintineanu: Femeie rănită după coliziunea în care s-a răsturnat o autoutilitară

La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, la intersecția străzilor Prunilor și Bolintineanu, din municipiu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 65 de ani, din Păulești, aflată la volanul unui autoturism, nu ar fi respectat semnificația indicatorului ,,STOP", intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 45 de ani, din Odoreu.

În urma impactului, autoutilitara s-a răsturnat pe spațiul verde aflat la marginea părții carosabile.

Din producerea evenimentului, a rezultat rănirea unei femei de 63 de ani, pasager al autoturismului implicat.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand