
Târgul de Crăciun se va organiza în Piața 25 Octombrie, unde se vor amplasa 30 de căsuțe de producători și comercianți. Astfel, Primăria municipiului Satu Mare caută producători de bunătăți tradiționale, dulciuri sau alte specialități, meșteri populari, artizani de suveniruri și articole specifice sărbătorilor de iarnă.
Nu se va permite comercializarea produselor alimentare de tip ”terase”. Pentru alimentație publică se permite amplasarea autovehiculelor de tip ”food truck” și doar cu produse specifice și decorațiuni tematice de Crăciun.
Pentru a depune o cerere de participare, doritorii vor trebui să urmeze toți pașii din formularul de înscriere care va fi disponibil online, respectiv să completeze toate informațiile solicitate în câmpurile dedicate (denumire companie și informații cu privire la persoana de contact etc.), să încarce documentele solicitate în formularul de înscriere și să furnizeze informații cu privire la tipul de amplasament vizat.
Solicitările vor fi prelucrate până în data de 9 noiembrie 2023, comercianții primind răspunsurile pe mail. Datele completate vor rămâne confidențiale, la formular având acces doar persoanele responsabile de organizarea evenimentului.
„Pentru crearea unei atmosfere specifice sărbătorilor de iarnă, invităm producătorii și comercianții să se înscrie la Târgul de Crăciun 2023. Depunerea cererilor se face doar online, prin completarea unui formular, până la data de 3 noiembrie 2023, ora 20.00. Solicitările vor fi prelucrate până în 9 noiembrie 2023, iar comercianții vor primi răspunsurile pe e-mail”, au precizat cei de la Primăria municipiului Satu Mare.
