Victoria Carei, între succesul cu FC Olimpia și duelul cu CSM Olimpia

0
634

După un început modest cu două înfrângeri în primele două runde,Victoria Carei pare a-și fi găsit cadența și după etapa a 6-a a ajuns pe locul patru, unul de play off.

Este cu siguranță cel mai bun loc ocupat de careieni de la revenirea în urmă cu un sezon în eșalonul trei iar perioada bună a elevilor săi îi dă mare încredere antrenorului Marius Botan.
Acesta, consideră că victoria în fața Olimpiei MCMXXI de sâmbăta trecută a fost una meritată și atrage atenția că va urma un meci extrem de dificil împotriva echipei CSM Olimpia Satu Mare.

”Consider că victoria a fost meritată! Îi felicit pe băieți pentru felul în care s-au dăruit pe toată durata meciului. Am marcat două goluri frumoase din acțiune, plus au mai fost câteva ocazii bune de a deschide scorul încă din prima repriză”, a declarat Marius Botan.
Antrenorul Victoriei Carei anticipează că meciul următor, cu CSM Olimpia Satu Mare, va fi unul extrem de dificil.

”Urmează meciul de acasă împotriva celor de la CSM Olimpia Satu Mare. Noi trebuie să profităm la maxim de perioada bună în care ne aflăm și să facem o partidă perfectă pentru a învinge. Va fi un meci extrem de dificil! Nu avem voie să uităm că CSM Olimpia Satu Mare și-a alcătuit un lot pentru promovare, chiar dacă în ultimele trei etape nu a reușit să învingă sunt o forță a acestei serii”, a adăugat Marius Botan.

Partida Victoria Carei- CSM Olimpia Satu Mare se va disputa sâmbătă de la ora 15 în complexul sportiv Victoria din Carei.