
Marți, 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității au organizat un nou eveniment în cadrul proiectului local de prevenire a traficului și consumului de substanțe interzise ,,SEMN CĂ TU ÎNSEMNI”.
Proiectul local urmărește abordarea unei problematici de actualitate, care reprezintă o prioritate a Poliției Române și se desfășoară pe trei direcții de acțiune:
– Realizarea unor expoziții cu lucrările realizate de către elevii Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” Satu Mare, lucrări care iau forma unor semne de carte cu mesaje de impact din domeniul traficului și consumului de droguri ( de unde și titlul proiectului), care vor fi expuse la toate evenimentele organizate în cadrul proiectului;
– Sesiuni informativ-preventive adresate unui grup țintă specific : părinți și cadre didactice, adulții responsabili din viața copiilor, tinerilor, care formează, ghidează și susțin dezvoltarea personală și profesională;
– Realizarea unei cercetări sociologice, ce se dorește o diagnoză a problematicii antidrog, axată pe organizarea în unitățile școlare sătmărene a unor focus grupuri, cu întrebări țintite adresate elevilor.
În demersurile din acest domeniu, care au continuat cu întâlnirea organizată la Școala Gimnazială nr.1 Negrești Oaș, a polițiștilor din structurile prevenire și ordine și siguranță publică cu părinții și cadrele didactice, persoane importante din viața elevului, care își pun amprenta asupra dezvoltării personale și formării viitoarelor generații, li s-au alăturat reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare.
Într-o atmosferă nonformală, cadrele didactice și părinții elevilor Școlii Gimnaziale nr. 1 Negrești Oaș au fost informați cu privire la cauzele consumului de droguri, semnele care pot fi identificate aferente consumului, măsurile preventive, dar și de intervenție care pot fi luate de către cadrele didactice și părinți, precum și despre legislația care reglementează domeniului traficului și consumului de substanțe interzise.
Astfel, în echipă, participanții au încercat tragerea unui semnal de alarmă cu privire la amploarea pe care a luat-o fenomenul consumului și traficului de substanțe interzise, precum și găsirea unor modalități eficiente de a reacționa și combate faptele ilegale, infracțiunile de consum și trafic de droguri și alte substanțe periculoase.
Participanții, cadre didactice și părinți, au fost dornici să împărtășească experiența trăită de ei personal sau experiențe din viața unor prieteni, cunoscuți, consumatori sau victime ale acestui fenomen. S-au purtat discuții, s-au împărțit materiale informative, s-a răspuns la întrebări și s-a ajuns la concluzia că este necesară o bună informare, conștientizare și sensibilizare atât a minorilor, elevi, cât și a majorilor, părinți, cadre didactice, autorități în problematica traficului și consumului de droguri și alte substanțe periculoase, PREVENIRE, în detrimentul INTERVENȚIEI.
ACTIVITĂȚI INFORMATIV-PREVENTIVE ÎN CADRUL PROIECTULUI ,,SEMN CĂ TU ÎNSEMNI”
