Colaborare constructivă: Prefectul Radu Roca și Primarul Săuca împreună pe probleme de fond funciar

Colaborare constructivă: Prefectul Radu Roca și Primarul Săuca împreună pe probleme de fond funciar
Întâlnire cu primarul din Săuca pe probleme de fond funciar
Prefectul Radu Roca continuă seria de întâlniri cu primarii din județ.
Acesta a avut în această dimineață o întâlnire de lucru cu președintele Comisiei locale de fond funciar Săuca, primarul Marian Gheorghe, cu privire la verificarea unor dosare aflate în analiza comisiei.
Primarul Marian Gheorghe a cerut sprijinul prefectului privind soluționarea unor dosare de fond funciar cu grad înalt de dificultate respectiv punerea în aplicare a unor sentințe judecătorești.
La întâlnirea de lucru a participat și secretarul general al Instituției Prefectului județul Satu Mare, Cosmin Dorle.
” Îmi doresc să avem mereu o bună conlucrare conform legislației în vigoare între Instituția Prefectului județul Satu Mare și primari, mai ales când e vorba de probleme legate de fond funciar. Ușa biroului meu va rămâne mereu deschisă pentru toți primarii din județ care au probleme sau nelămuriri legate de aplicarea legilor!”-prefect Radu Roca.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand