- Advertisement -
Ideea de conac aduce în prim plan povești, traiul molcom, blândețea și simplitatea dictate de ritmul naturii și al unei comunități mici și stabile. Pe de altă parte nimic din ce e bun, frumos și interesant nu ocolește un conac. Are povești, istorii și secrete plus avantajul de a refuza rigoarea autorității și de a transpune la scară mică, în arhitectură și amenajare interioară, spiritul epocii sale. Tocmai de aceea dorim să vă prezentăm cîteva din conacele emblematice ale județului Satu Mare.
Conacul Darvai din Cărășeu – este o dovadă elocventă a trecerii unei clădiri prin veacuri, epoci și orânduiri diferite, cărora le-a rezistat și supraviețuit. Conacul spune povești din 1870 până în prezent, tuturor celor care vor să le asculte. Clădirea a fost construită de Darvay Ferenc și forma actuală a primit-o în jurul anilor 1870, când noul ei stăpân a fost familia Mayer. Familia Darvay a fost principalul protector al bisericii și școlii reformate din sat.
În Cărășeu, prin tradiție, problemele bisericii au fost conduse și rezolvate de un Consistorium format din nobilii locali și 12 presbiteri aleși din rândul enoriașilor. Ședintele consistoriului s-au ţinut în conacul Darvay și pe lângă problemele ecleziastice s-a pus mare accent și pe învățământ, elevii fiind atent supravegheaţi şi premiaţi de Darvay Ferenc, care și-a donat averea în procent de 50%-50% bisericii Reformate din Cărășeu și Gimnaziului reformat de Băieți din Satu Mare. În 1898 biserica reformată din Cărășeu și Gimnaziul Reformat de Băieți au ridicat un monument memorial din marmură neagră pentru binefăcătorul lor. Familia Mayer a gospodărit conacul între anii 1935-1946. Fiind cea mai înstărită familie evreiască, avea un rol important în comunitatea locală evreiască, şi chiar cea sătmăreană. După izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, a început calvarul familiei. Stăpânul casei, Csengeri Mayer Sandor şi soţia lui, Regina, au fost duşi în lagărele de concentrare şi nu s-au mai întors de acolo. Urmaşii lor, fiica Eva cu soţul Adler Paul, care s-au ascuns de concentrare la Budapesta, împreună cu cei doi copii, au mai trăit în Cărăşeu până în anul 1946, când după vânzarea mai multor locuri de case au angajat un inginer pentru administrarea moşiei, plecând în Canada. În anul 1944 armata germană în retragere a incendiat depozitul de grâne, să nu cadă în mâna ruşilor. Ruşii au devastat conacul, golindu-l de tot ce era mai de preţ. Loviturile și evenimentele tragice din familia Mayer au făcut ca până astăzi niciun descendent să nu revendice conacul din Cărăşeu. Acum clădirea este renovată, curtea este amenajată decorativ, pavată și dotată cu un mic teren de joacă pentru copii. În interiorul clădirii funcționează farmacia şi cabinetul medical.
Conacul Kováts din Nisipeni – deși au fost cele mai bogate familii din zonă, proprietarii lor au trecut de la mărire la decădere sub regimurile vremii. Gonczi Agathe, fiica lui Kovats Sandor, povesteşte:
”Tata a murit în anul 1997, când avea vârsta de 90 de ani. El a fost ultimul proprietar al castelului din Nisipeni. Acesta a fost construit în anul 1862 de către vestitul arhitect maghiar Ybl Miklos, iar în anul 1912 s-au mai făcut adăugiri la el. Până în anul 1945 am trăit în linişte în acest decor minunat. După anul 1945, când s-a schimbat regimul, s-a luat totul. Aşa, de pe azi pe mâine. A trebuit să lăsăm castelul din Nisipeni şi ne-am mutat la oraş, unde mai aveam o casă, tocmai în centrul oraşului. Fireşte că şi aceasta a fost naţionalizată. Tata a fost inginer recunoscut şi era vestit pentru invenţiile sale. Una dintre aceste invenţii făcută la fabrica de aragaze a fost chiar brevetată, dar alţii s-au îmbogăţit în urma ei.
A doua zi după prezentarea invenţiei a fost dat afară din serviciu şi ca să câştige bani pentru întreţinerea noastră a fost nevoit să dea la hârleţ la şantierul care s-a deschis atunci când s-a făcut podul peste Someş. Era pe la sfârşitul anilor 50-60. Tata nu a fost dus totuşi la canal, cum au fost alţii, dar şi alte persoane din familia noastră au avut aceeaşi soartă. Acasă în familie nu discutam mult despre cele întâmplate şi era linişte. La Nisipeni toată lumea venea la noi când avea necazuri, într-o localitate unde nu era nici măcar un medic. La cimitirul din Nisipeni sunt înmormântaţi străbunicii noştri, dar tata a fost totuşi înmormântat la Satu Mare. Pe vremea comunismului cei din familia mea nici nu puteau să se apropie de cimitir. Odată când o rudă de-a noastră a venit la mormântul familiei, femeile din sat s-au adunat să o întâlnească.
A doua zi au fost chemate toate la poliţie să povestească ce au discutat. Eu am fost mereu supărată pentru prenumele ce mi l-au dat părinţii. Mulţi se întrebau în regimul comunist ce origine are acest prenume, Agathe. Nu cumva este un nume de nobil? De multe ori aş fi preferat să am un prenume simplu ca Maria de pildă şi să nu tot dau explicaţii. Am primit înapoi castelul încă în anul 1997, dar am lăsat elevii din sat să înveţe pe mai departe acolo”.
Conacul Sepsy din localitatea Adrian – are o poveste cu iz tragic de-a lungul anilor. Mai mulți descendenți ai familiei au murit tineri, fie de boli, fie s-au sinucis. În conacul care a aparținut familiei Sepsy funcționează acum școala din Adrian. În urma retrocedării, clădirea aparține Gabriellei Muzsai, de profesie inginer constructor și în prezent locuiește în Baia Mare. Bunica Gabriellei Muzsai a fost Sepsy Maria, iar conacul a fost construit de stră-străbunicul Gabriellei, Sepsy Karoly. Localnicii povestesc că Sepsy Daniel, unul din urmașii familiei, era un bărbat chipeș care iubea mult vânătoarea. Acesta s-a sinucis împușcându-se cu pușca de vânătoare, din motive necunoscute. Conacul a fost naționalizat în anul 1947, când toți ceilalţi membri ai familiei s-au refugiat în străinătate.
Clădirea are aproximativ 160 ani şi este construită din cărămidă. Are o pivniță încăpătoare, al cărui tavan are arcade din cărămidă. Pe viitor spațiul va fi amenajat ca vinotecă pentru uz personal. Clădirea este în curs de renovare, dorindu-se menţinerea stilului original. În trecut, în curtea conacului era amenajat un parc, care se doreşte fi reamenajat. Tufele de liliac erau în număr mare iar acum au fost plantați puieții de liliac care în viitor vor recrea vechea înfățișare a grădinii. Toate elementele din interiorul casei care pot fi păstrate vor fi restaurate și repuse în funcțiune. Curtea conacului are 6 ha pământ. Toată curtea este folosită pentru grădinărit, inclusiv sera. O parte a curții face parte din aria protejată Natura 2000.
