Având în vedere lipsa de reacție a decidenților politici în privința solicitărilor angajaților caselor teritoriale de pensii și luni protestul a continuat și la Satu Mare, angajații Casei Județene de Pensii fiind nemulțumiți de inechitățile din sistem.
Munca salariaților din cadrul caselor de pensii este una complexă care presupune un înalt grad de responsabilitate și un consum mare de efort, de resurse intelectuale și psihice, angajații Casei de Pensii Satu Mare considerând, din aceste motive că, nu este echitabil ca nivelul salarizării sa fie sub nivelul de remunerare a muncii salariaților structurii centrale, din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.
Totodată, aceștia consideră că, ce se întâmplă la casele de pensii din țară în privința salarizării, este discriminatoriu deoarece, în cadrul altor instituții sau autorități aparținând ANAF, Consilii Județene, aparținând CNAS, etc., salarizarea personalului din structurile teritoriale se face prin asimilare cu cele de la nivel central.
Mai mult, prin creșterile salariale realizate în cursul anului pentru mai multe categorii din sistemul bugetar, cum ar fi ANAF, personalul sanitar, personalul didactic, casele de asigurări de sănătate, personalul caselor teritoriale de pensii se găsește într-o situație de discriminare evidentă din perspectiva salarizării, ceea ce atrage nemulțumirile salariaților.
Protestul s-a desfășurat luni, 20.11.2023, începând cu ora 10 până la ora 10.30, nemulțumirile fiind legate atât de salarizarea inechitabilă cât și de condițiile de muncă, angajații Casei de Pensii Satu Mare fiind hotărâți să continue protestele, atâta timp cât acestea continua la nivel de țară și atâta timp cât solicitările lor sunt ignorate.