More

    Jur că-njur de jur-mprejur!

        Mă simt ca un dinamovist. Sau dinamoviștii se simt ca mine? Măcar ei au scuza unui lot nu prea valoros și sunt conștienți de frământările de tot felul din administrația clubului. De fapt știu cum e să fii în aceste momente suporter dinamovist. Și noi, rapidiștii, am trecut prin asemenea momente dificile. O realizare pozitivă pentru noi a fost că am știut să rămânem împreună și nu ne-am divizat forțele și interesul în mai multe direcții. Despre meciul de închidere al etapei a șaptesprezecea mai spun doar că șepcile roșii, studenții clujeni, au meritat victoria, că schimbarea din minutul 31 făcută de Sabău a fost genială și că ar trebui să-mi cer scuze pentru afirmația că la ardeleni sunt doar două nume de băgat în seamă: pe lângă Sabău și Nistor sunt Daniel Popa, Chipciu și acest Oancea care a schimbat fața jocului.

     

         După acest șapou rapidist să schimbăm tastatura de suporter cu cea obiectivă. Cea de pasionat al fenomenului. S-au înscris 22 de goluri. Frumoasă recoltă. De toamnă târzie. Oaspeții au învins în trei din deplasări, gazdele obținând tot atâtea victorii. Hermannstadt – Poli Iași 0-0 într-un fel neașteptat; Petrolul – Botoșani 2-1 așteptat; Voluntari – Farul 4-2 din nou neașteptat; CFR – UTA 0-0 invocat; Oțelul – Univ. Craiova 1-3 în duelul antrenorilor; Dinamo – FCSB 0-1 natural; „48” – Sepsi 2-1 revanșard; Rapid – „U” 2-3 după 2-0.

     

    Îmbrăcăm Ziua Națională a României cu tricourile transpirate ale celor 16 formații din Liga I, sau Superliga cum se numește mai nou. Se pare că va fi o etapă a victoriilor. De ce spun asta? Nu numai pentru că 1 Decembrie este o zi a victoriei unui popor ci și pentru că, în afara derbiului etapei, într-un singur joc este o diferență de doar patru locuri între combatante. Mergând pe aceeași logică ar trebui să fie o etapă a oaspeților din moment ce patru din primele șase clasate și șase echipe din primele nouă clasate joacă în deplasare. Dar cum supozițiile mele în general nu-și găsesc loc în realitate ne putem aștepta la orice. Chiar și la o primă victorie a unei echipe ce n-a obținut trei puncte după nici un meci până acum.

    Univ. Craiova – CFR (sâmbătă, ora 20,30) Derbiul etapei. Două echipe aflate în contrapantă. Oltenii după o perioadă de căutări și-au găsit antrenor (unul care a demonstrat știință chiar în fața strategului Dorinel Munteanu), iar ardelenii s-au cam plictisit de Mandorlini și nu conving.

    FCSB – Oțelul (duminică, ora 21) Singurul meci în care gazdele sunt favorite certe. Oaspeții la mai mult de un egal nu prea pot spera. Și acela ar putea fi obținut doar în condițiile unei dăruiri totale din partea tuturor celor 16 jucători de pe teren, ceea ce e greu de crezut pentru că majoritatea sunt mercenari, adică nu iubesc tricoul pe care îl îmbracă ci banii. Uneori, când ai deja bani, ți-e lene să te dai jos din pat dimineața pentru un leu în plus.

    Voluntari – Petrolul (vineri, ora 17) În deschiderea etapei. Imediat după defilare și-un pahar de vin consumat cu patrioții. Dacă și acum ilfovenii obțin vreun punct sunt slabe șanse să-i mai văd retrogradați. După cum știți nu iubesc echipele fără suporteri.

    UTA – Hermannstadt (sâmbătă, ora 14) Două echipe ardelene grăbite spre obiective diferite. Gazdele fug de, în timp ce oaspeții fug spre. Numai egal să nu fie.

    Botoșani – Rapid (sâmbătă, ora 17) Așa supărat sunt pe Bergodi încât dacă nu câștigă jur că-l înjur de jur împrejur.

    Poli Iași – Farul (vineri, ora 20) Nici nu știu cum să definesc meciul ăsta. Dacă ar fi în prelungirea etapei ce a trecut aș merge pe mâna moldovenilor, dar parcă și Hagi ar trebui să oprească degringolada. Dacă aș fi mers la meciul acesta precis aș fi dat o raită pe la Trei Ierarhi, așa de Ziua României, m-aș adumbri în frigul toamnei din Copou la teiul lui Eminescu și aș admira fascinat, din nou, Palatul Culturii sub razele asfințitului.

    „U” – „48” (duminică, ora 16) Interesant meci. Cred că va fi și spectaculos. „Moțu” vine după victoria din Giulești și va ține largi hățurile dând posibilitatea nărăvașilor de pe teren să zburde, iar italianul de pe banca juveților trebuie să-și respecte promisiunile.

    Sepsi – Dinamo (luni, ora 20) Cenușăreasa etapei la închiderea ediției. Burcă a plecat de la Dinamo. Ciobotariu va mai rămâne? Se pare că nu. Dar, cine vine? Până scriu aceste rânduri n-a răbufnit nimic dinspre Sf. Gheorghe.

    Opriți războaiele!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE