În lucrarea “Superstiţii, demonologie şi practici magice la ucrainenii maramureşeni” a lui Irina Liuba Horvat aflăm că Luptele haiducilor din Carpaţi au generat o multitudine de opere folclorice – povestiri mitice sau eroice, legende. Un interesant model narativ comun de biografie folclorică întâlnim în tradiţiile româneşti despre haiducul Pintea Viteazul, maramureşean şi el, şi, respectiv, în tradiţiile carpatice şi bucovinene despre haiducul ucrainean Olexa Dovboş(1741-1742). Aceşti doi eroi au în comun aceeaşi biografie “model”: naşterea haiducului, originea socială, copilăria, dobândirea puterii şi a faimei eroice, dezvăluirea secretului invulnerabilităţii, trădarea şi moartea eroului. Biografia lui Olexa Dovboşa a circulat în multe variante locale sau în episoade disparate în toate teritoriile ucrainene carpatice şi în România, în aşezările cu populaţie ucraineană din Bucovina si Maramureş.
Legenda despre Olexa Dovboş, care a fost cel mai reprezentativ opryşok (haiduc), a dăinuit şi s-a înrădăcinat pretutindeni în tradiţia orală şi s-a răspândit, păstrându-se până astăzi. Naşterea, originea socială şi copilăria (săracă) a lui Olexa Dovboş sau Dobosciuc, Dovbuşciuc arată că el a fost “fructul dragostei de o vară dintre ciobanul slugă şi fata stăpânului, Foca Şumeiv”, căruia îi aparţineau munţii Ciornohora. Alte legende despre Dovbuş povestesc că ar fi fost fiul unei văduve sau al unui păstor sărac. Această legendă corespunde, în general, cu datele istorice: Olexa Dovbuş s-a născut în 1719 sau, aproximativ, la începutul secolului al XVIII-lea, în satul Pecenizsin, raionul Kolomeja, într-o familie de ţărani săraci Vasile Dovbuş, iobag la nobilul Gavril Tverdiuk.
Despre forţa extraordinară a lui Dovbuş şi despre hotărârea lui de a deveni haiduc povestesc bătrânii din Ruscova: „Când s-a hotărât să devină opryşok (haiduc) Olexa a luat toporişca şi s-a dus în pădure. Acolo s-a întâlnit cu un om tare bătrân, care l-a întrebat ce face în pădure. Olexa i-a răspuns că vrea să devină haiduc (opryşok). Bătrânului i-a plăcut răspunsul lui Olexa, a început să-i povestească despre greutăţile pe care le va întâmpina dacă alege un astfel de drum şi îi promite nemurirea, dăruindu-i tinereţe şi forţele sale”.
Despre moartea lui Dovboş se spune că l-a vândut iubita lui. Prietenii, haiducii l-au prevenit să nu aibă încredere în iubita sa, dar el nu i-a ascultat. „Într-o zi, mergând la iubita lui, numai ce deschise uşa că a şi fost împuşcat chiar în piept. Haiducii l-au întrebat de ce nu a omorât-o, iar el le-a răspuns: „Cum puteam s-o omor când am iubit-o atât de mult?”.
Superstiţii ucrainene
La ucraineni toate fenomenele şi credinţele se spiritualizau. Ei considerau că există în spatele acestora duhuri bune – care ajută la păstrarea vieţii şi a oamenilor pe pământ – şi duhuri rele, care, prin orice mijloace, aduc răul şi nefericire în viaţa omului. Tocmai de aceea credinţa în duhuri, în lupta dintre bine şi rău, în posibilităţile şi puterea supranaturală a acestora (într-un cuvânt: credinţele şi superstiţiile) făceau parte inseparabilă din viaţa cotidiană.
La nivelul credinţelor magico-mitice, imaginarul legat de fiinţele demonice are în centrul său figuri precum “lisne” (frumoasele pădurii), “zbişce” (copilul care s-a născut mort, fără vreme şi moare nebotezat – strigoi), “vovkun” (omul – lup), “vişciunke” (ursitoarele), urma rea, “bosorkania” (strigoi), “vorojke” (vrăjitoarele). Ca practici magice, erau vrăjile pe ursită (legarea măritişului), furatul laptelui, vrăjile la mort – cu funia spânzuratului, cu apa mortului, descântecele de deochi, practicile de apărare (cu sare, usturoi – “ceasnok”); folosirea ierburilor de leac contra sterilităţii feminine sau ca metode contraceptive sau avortive.
Bătrânii îşi amintesc că înainte ca oile să fie trimise la păşunat, erau strânse în coşară, se chema popa să facă rugăciune, după care se aprindea tămâia şi se afumau oile. Mai apoi se lua un mesteacăn şi se planta în coşară, iar împrejurul acestuia se mai plantau nişte flori galbene, care creşteau pe malul râului, după care oile trebuiau să treacă peste ele. Se spunea că tămâia apăra animalele de „vidme”, de rău şi de animalele sălbatice, iar mesteacănul şi florile – să fie păşunat bogat. Asta se făcea de Ivandely(Sf. Ioan)
De Stricenia, lumânarea sfinţită de la biserică, era adusă acasă şi cu ea se afumau animalele şi ograda pentru a le apăra de vidme şi de alte rele. Se spunea că în această zi vidmele şi alte duhuri rele iau laptele de la vacă, trimiteau tot felul de boli la animale, de aceea se afumau. Tot aşa se făcea şi de Blagoveşcenie (Bunavestire).
