Politică? Nu. Nicicum. De fapt în politică doar flancurile, locurile doi și trei, își schimbă locurile. Sunt prea multe frunți celebre, unele netede, care dezbat politica în fel și chip. N-aș face decât să răvășesc ideile unora și concepțiile altora. Ce e sigur e că voi vota dacă voi exista. Voi vota ca să exist. Vedeți? Aici e buba! Votăm ca să existăm, nu ca să prosperăm. Dar am zis că nu despre politică vom vorbi.
Sport? Ei, da. Aici ar fi ceva de spus. Dar nu am suficient spațiu ca să dezvolt subiectul regresului sportului românesc pe plan mondial. Să spun că făceam parte din primul eșalon al aproape fiecărui sport olimpic al sporturilor de vară. Dacă nu prindeam primul eșalon, locurile 1-8, cu siguranță împestrițam eșaloanele doi și trei. Acum…? Dacă avem câte un sportiv între primii 50 la fiecare disciplină ne bucurăm nevoie mare. Bine, sunt și excepții, dar înainte excepțiile erau de cealaltă parte a liniei de sosire. De la fotbal până la tir cu arcul toate au luat-o pe tobogan. Cred că dintre sporturile olimpice doar înotul înoată (sâc!) masiv contra curentului.
Societatea? Privită de jos în sus pare egală. De sus în jos în schimb egalitatea se acutizează, în sensul că primește grade de comparație. Cine e mai egal decât cine? Egalitatea ăluia nu este egală cu egalitatea celuilalt decât de jos în sus. Invers intervin parametri perturbatori precum curenții de aere sau crizele de nătângie. Am făcut vreun pleonasm? Asta e! Îmi scapă și mie. Pot da vina pe figurile de stil. Sau pe figuri în general.
Multe din figurile din politica românească, din sportul românesc și, în general, din societatea românească sunt de fapt figurine. Bibelouri pe rafturi arhivate deja. Materialele din care sunt făcute le-ar putea diferenția, dar cine să o facă? Nu mai avem făurari ci doar consumatori. Nu mai avem inteligenți ci doar artificiali. Nu mai avem inovatori ci doar copiatori și copiatoare al(e) căror număr de D-uri se bat cap în cap cu numărul de G-uri de la altă disciplină.
Punctul G. Punctul de maximă excitație se apropie. Votul. De fapt voturile pentru că avem G4 la anul. Punctul de maximă excitație pentru cine? Că doar nu toți mergem la vot. Ar fi bine să o facem. Ca să avem motive să ne învinovățim. Să curbăm arătătorul și către piepturile noastre. Am putea fi astfel mai egali cu noi înșine. Dureroase cuvinte îmi vin acum în minte. Mai bine nu le aștern. Sper doar să vi le insuflu așa ca o boare boreală. Apropo! V-ați uitat vreo dată peste sistemul legislativ al Australiei? Peste Constituția lor?
Până atunci să revenim la „pasa-n trei cu schimb de locuri”. Uitându-mă așa peste umăr, mi-aduc aminte de domnul Pavel. Pe atunci era tovarășul Pavel. Directorul adjunct al liceului și profesorul de sport. L-am văzut și la cravată, prin cancelarie, dar mie-mi plăcea mai mult când era în trening și ne descâlcea pasa-n trei cu schimb de locuri. Era despre handbal dar mai târziu am aplicat-o și la fotbal, ba chiar și în viață. Mai puțin în viața de familie. Totuși, amintirea definitorie despre domnul Pavel este cea când era voleibalistul Pavel. Cel care în calitate de căpitan al Rapidului a câștigat Cupa Campionilor Europeni la volei într-o sală Giulești în care n-am mai avut loc decât pe parchet, pe lângă copiii de mingi.
Opriți războaiele!
