Așadar toate planetele s-au aliniat. Nici sateliții nu mișcă în front. Dar cum basmul popular al lui Bolintineanu, transpus tot în versuri în piesa lui Victor Eftimiu, a fost descris de Alecsandri ca plin de surprize („Înșiră-te mărgărite/ Pe lungi fire aurite,/ Precum șirul din poveste,/ Că-nainte mult mai este.”), mai bine ar fi să vedem ce ne rezervă ultimele două jocuri ale selecționaților lui Edi Iordănescu. Apoi om putea hori și be de bucurie sau sudui și be de tristețe.
Campionatul s-a întrerupt. Majoritatea echipelor au jucat câte opt jocuri acasă și tot atâtea în deplasare. Doar Farul (nouă jocuri acasă) și Voluntari (șapte jocuri acasă) ies din tipar. Cele mai multe puncte pe teren propriu le-a obținut CFR-ul (20), singura neînvinsă. Curios este că în deplasare avem două neînvinse. Și mai curioase sunt numele acestor două: „U” și Oțelul. În deplasare cele mai multe puncte au revenit FCSB-ului (17).
Cu toate că în etapa a șaisprezecea după primele două partide disputate nu s-a înscris nici un gol, etapa nu a fost săracă. În celelalte șase partide s-au marcat 24 de goluri.
Sepsi – Rapid 0-0 precum norii albi de zăpadă de pe tâmplele celor doi corifei (cei mai buni din fotbalul românesc după părerea mea); „U” – Petrolul 0-0 într-o altă partidă netedă la care de data asta excelează antrenorii; Poli Iași – CFR 3-3 cu 2-3 după 2-0 (palpitant, nu?); Farul – Hermannstadt 1-1 cu un Hagi care nu vede decât greșelile de arbitraj care l-au dezavantajat, nu și cele multe care i-au dat ghes; Botoșani – Voluntari 3-3 după 0-1, 2-1 și 2-3, adică la fiecare gol se schimba pronosticul jocului; Univ. Craiova – Dinamo 1-0 în care alb-roșii din nou n-au noroc după un joc bun; FCSB – „48” 2-1 meritat dar din nou cu emoții pe final; UTA – Oțelul 2-4 care părea să fie 4-4 după 0-4, dacă mai dura partida vreo zece minute.
Atât pentru astăzi. Hai România!
Opriți războaiele!