Frumoasa Buiana sau reverii de toamnă! Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare pune la dispoziția spiritelor montane mai practic, o hartă regăsită pe viitoarele panouri de informare turistică a zonei montane Certeze, care urmează a fi amplasate în curând.
De asemenea, Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare menționează că intrarea în traseul Certeze – Vârful Buian se găsește în dreptul Primăriei Certeze, de unde este amenajat și semnalizat foarte bine cu stâlpi și săgeți de orientare până pe vârful Buian.
Specialiștii au mai informat faptul că traseul este marcat cu ”Punct Albastru” și nu prezintă probleme de orientare. Partea cea mai pitorească începe de pe Platoul Buian, până unde se poate ajunge și cu autoturismul, după care la pas, în cca 2 ½-3 ore se poate ajunge pe vârful Buian.
Alex Costin, șef serviciu SPJ Salvamont SM, a povestit întreaga sa experiență trăită în anotimp de toamnă pe parcursul de traversare a senzaționalei zone Certeze – Vârful Buian, „ Nu poți descrie traseul fără să pui suflet”, a mărturisit acesta.
„Primul gând legat de această postare a fost să fac o descriere tehnică a traseului, cu invitația adresată prietenilor montaniarzi de a-l parcurge și de a-i descoperi frumusețile. Dar, după parcurgerea lui, trebuie să recunosc că este pentru prima dată când mă încearcă o părere de rău că nu mi-am așternut trăirile, atunci, imediat după parcurgerea lui.
Nu poți descrie traseul Certeze – Vârful Buian fără să pui suflet, doar tehnic, fără literatură…nu se poate. Ar fi o impietate față de tine, față de cei care simt la fel ca tine. De ce ? …pentru că odată parcurs acest traseu…cu siguranță vei reveni! Vei reveni, pentru că de acolo ai luat ceva cu tine pentru tot restul vieții,… pentru că acolo, în liniștea pe care o poți atinge, ai lăsat tribut, o parte din tine.
Fiecare munte are farmecul lui, cărările de munte își au poveștile lor, dar Buiana are ceva aparte, prin simplitatea și panoramicul permanent, un traseu care te pune pe gânduri, … un traseu în care secundele se scurg mai încet!
Cunosc fiecare metru de potecă, fiecare momâie oșenească și am surprins acest munte în toate anotimpurile, iar acum, după trecerea anilor, pot spune că acest traseu se descoperă în toată frumusețea lui … toamna! Atunci, cu siguranță, pe Buiana, vei descoperi cu adevărat arta de a trăi frumos, în armonia unui cadru natural, pictat în culorile nostalgiilor autumnale”.
Poveste de toamnă-Buiana-Certeze





