ÎN ATENȚIA tuturor MAMELOR din județ. Ce spune Casa de Pensii

ÎN ATENȚIA  tuturor MAMELOR  din județ. Ce spune Casa de Pensii
|

Casa de pensii anunță mamele cu unul sau mai mulți copii că au posibilitatea de a se pensiona mai repede începând cu 1 septembrie 2024

Noua lege a pensiilor oferă un beneficiu mamelor care au născut și crescut copii deoarece, de la 1 septembrie 2024, vor intra în vigoare prevederile art. 51 din Legea 360/2023. Astfel,  mamele cu unul sau mai mulți copii se vor putea pensiona mai repede, dacă îndeplinesc la data solicitării pensiei de limită de vârstă, următoarele  condiții:

1) să fi născut și crescut acești copii până la vârsta de 16 ani și

 2) să aibă stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, stagiu  ce poate fi consultat în Anexa 5 din lege.

Dacă Legea  127/2019, care nu a mai ajuns să se aplice fiind deja abrogată, se referea doar  la mamele care au născut și crescut 3 copii, această nouă lege favorizează și mamele care au născut și crescut  un copil, mame care vor beneficia  și acestea de reducerea vârstei de pensionare cu 6 luni.Totodată sunt favorizate  și mamele care au născut și crescut doi copii acestea  beneficiind de asemenea  de reducerea vârstei de pensionare, acestea putând să se pensioneze mai repede cu 1 an.

Reducerea vârstei standard de pensionare se va face conform Tabelului nr. 3 prevăzut la art. 51 din Legea 360/2023.

Perioada cea mai mare de reducere o vor avea femeile care au născut și crescut  7  sau mai multi copii. Acestea vor putea intra mai repede în pensie de limită de vârstă cu  trei ani și 6 luni, dacă au realizat stagiului complet de cotizare, așa cum prevede noua lege a pensiilor

”Femeile care au născut și cele care au adoptat copii nu sunt discriminate în noua lege a pensiilor, ambele categorii fiind avute în vedere, legea acordând posibilitatea și  femeilor  care au adoptat copii, pe care i-au crescut pe o perioadă de cel puțin 13 ani, să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare, având posibilitatea de a intra astfel mai repede în pensie ” a precizat  directorul executiv al Casei Județene de Pensii Satu Mare, domnul Cristian Soponoș.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te