More

    Seminar privind studiul genomului uman

    În data de 13 decembrie 2023 se desfășoară la Satu Mare, la sediul Fundației Universitare ”Vasile Goldiș din Arad-filiala Satu Mare, str.Mihai Viteazu 26, Seminarul ”Ești pregătit pentru era genomului uman ?” susținut de cercetători ai Institutului de Științe ale Vieții ”Aurel Ardelean” din cadrul Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad.

    Evenimentul are loc în perioada de sustenabilitate a proiectului ”Parteneriat pentru cercetarea genomului uman în Ucraina și România” (2SOFT/1.2/48) finanțat de către Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020 care a fost implementat în parteneriat de către Universitatea Națională din Uzhhorod (Ucraina) și Fundația Universitară ”Vasile Goldiș” Arad filiala Satu Mare (România).

    În cadrul seminarului vor fi prezentate teorii și concepte de bază privind genomul uman, stadiul actual al cercetării științifice în domeniu, precum și perspectivele de aplicare a variației genomice în medicină.

    Participanții la eveniment sunt elevi ai Școlii Postliceale Sanitare ”Vasile Goldiș” Satu Mare, cercetători și medici din Satu Mare.

    Seminarul face parte din șirul activităților de diseminare a rezultatelor proiectului pentru acontribui la o mai bună înțelegere a riscului îmbolnăvirilor genetice în regiune și la furnizarea de instrumente de medicină personalizată în cadrul serviciilor medicale locale.

    Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați: Fundația Universitară ”Vasile Goldiș” Arad-filiala Satu Mare- manager proiect, prof.univ.dr. Anca HERMENEAN, Str. Mihai Viteazu 26, Telefon:716230, E-mail: anca.hermenean@gmail.com.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE