More

    Tenis de câmp. Un nou turneu internațional organizat la baza ”Match Point” din Satu Mare

    După reușita turneului ITF cu premii de 15000 dolari, primul organizat de acest rang la Satu Mare, inimosul Călin Panas continuă să ne surprindă iar acum la baza sportivă ”Match Point” ( fosta Sănătatea) are loc o nouă competiție internațională.
    Peste 100 de jucători de tenis cu vârste între 15-18 ani se întrec în această săptămână la ALESIS CUP un turneu ITF pentru juniori.
    Avem pe tabloul masculin și 18 români și tot atâtea sportive din România pe tabloul feminin. Printre ei și sătmărenii Daniel Kacos, Martin Funkenhauser și Vanessa Nocaci.
    Sunt prezenți la Satu Mare la acest turneu juniori din Slovacia, Croația, Cehia, Franța, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Polonia, SUA, Germania, Serbia, Danemarca.
    În turneul masculin primii doi favoriți sunt Kiss Antal Botond ( nr 483 ITF) și David Bakonyi, ambii Ungaria iar la fete Andreea Soare ( 618 ITF) din România și Olivia Cela-Polonia.
    ”Este un turneu extrem de important pentru acești tineri jucători. În primul rând că la Satu Mare avem condiții foarte bune de indoor pentru această perioadă a anului când nu sunt multe turnee ITF de această categorie. Câștigătorul ia 30 puncte ITF care-l ajută să intre pe tabloul principal la turneele viitoare și să urce în ierarhia internațională” ne-a spus Eugen Gănescu, arbitrul principal al turneului cel care e și unul dintre reprezentanții ITF în România.
    Acesta e ajutat de un arbitru francez, Herve Madramany și de Sabina Simionică o tânără aflată la primele turnee la care e delegată să oficieze ca arbitru.
    Competiția se desfășoară până sâmbătă la baza de tenis MATCH POINT din Satu Mare. În competiția de dublu sunt 16 echipe iar finala e programată sâmbătă după amiază.
    La individual, finalele se vor juca sâmbătă dimineața cu începere de la ora 10.
    ”Nu vreau să ne oprim aici. Ambiția mea e să aduc anul viitor și mai multe turnee internaționale. Unul cu premii de 25000 de dolari la masculin apoi câte unul de 15000 dolari la feminin și masculin. Plus să continuăm tradiția cu Trofeul Sătmarului, o competiție cu peste 50 de ediții la activ. ” ne-a spus Călin Panas , administratorul bazei Match Point și organizatorul principal al turneului.
    De menționat că imediat după încheierea turneului ITF, de duminică tot la Satu Mare la baza Match Point va avea loc o etapă a Campionatului Național la U 16 atât la feminin cât și la masculin. Finalele sunt programate pentru miercuri 13 decembrie 2023.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE