Consilierii județeni au aprobat în sedință extraordinară bugetul Consiliului Judeețan pe 2024, axat pe susținerea proiectelor de dezvoltare rămâne o prioritate pentru Consiliul Județean Satu Mare și în anul 2024
Susținerea proiectelor de dezvoltare rămâne o prioritate pentru Consiliul Județean Satu Mare și în anul 2024. Bugetul pentru acest an este de 476.896.000 lei. Cele mai multe fonduri, 274.168.070 lei, sunt destinate susținerii proiectelor de dezvoltare, iar cheltuielile de funcționare sunt prevăzute la 202.727.930 lei.
Bugetul a fost aprobat în ședința extraordinară de luni a Consiliului Județean Satu Mare.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba a precizat că acest buget este ceea ce se poate spune despre el în acest moment. Dar în primele luni din acest an urmează a fi semnate trei mari proiecte care ar mai aduce în visteria Consiliului Județean încă cel puțin un miliard de lei, bani care s-ar duce, cu toții, spre investiții.

Cele mai importante proiecte care vor fi derulate de instituție în acest an
În conferința de presă ce a precedat ședinței Consiliului Județean, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a prezentat cele mai importante proiecte care vor fi derulate de instituție în acest an.
Astfel, în 2024 vor fi finalizate lucrările la următoarele investiții:
- Modernizarea Aeroportului Internațional Satu Mare
- Extinderea Unității de Primire Urgențe Pediatrice și dotarea cu echipamente moderne, inclusiv cu un CT performant
- Modernizarea drumului județean dintre Supuru de Jos și zona Fărcășura
- Modernizarea drumului județean Ardud – Viile Satu Mare și Necopoi – Cărășeu
- Modernizarea drumului județean Boghiş – Dacia – Moftinu Mare
- Înlocuirea tâmplăriei clădirii Spitalului Vechi din Satu Mare
- Modernizarea clădirii Muzeului Județean și dotarea cu tehnică digitală
- Construirea a trei case de tip familial – două în Halmeu, una în Tășnad – și a unui Centru de zi în Halmeu, pentru copiii instituționalizați
- Construirea Bazei Salvamont din localitatea Bătarci.
Investiții care vor demara în 2024:
- Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din județ – modernizarea cu fonduri europene, în valoare de peste 40 de milioane de euro, a drumului județean DJ 193, în lungime de 40 km, care traversează 13 localități: Păulești, Ambud, Petin, Apateu, Corod, Culciu Mic, Culciu Mare, Cărășeu, Lipău, Valea Vinului, Roșiori, Pomi, Borlești.
- Modernizarea drumului județean Petea – Atea – Peleș – Pelișor – Bercu – Bercu Nou – Micula – Agriș – Ciuperceni
- Modernizarea drumului județean Pișcolt – Andrid
- Iluminarea trecerilor de pietoni nesemaforizate
- Modernizarea a două poduri din județ – podul peste Valea Bârsăului și podul peste Râul Tâlna
- Reabilitarea spitalelor din Negrești – Oaș și Tășnad
- Reabilitarea Ambulatoriului din Tășnad
- Închiderea depozitului de deșeuri de pe strada Odoreului din municipiul Satu Mare. Zona va fi ecologizată pe o suprafață de 35 de hectare
- Construirea Centrului de gestionare a situațiilor de urgență
- Achiziționarea unui utilaj de mărunțire și compactare a deșeurilor menajere pentru Depozitul Ecologic Doba
- Realizarea unei stații de epurare pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare
- Dotarea Serviciului de Medicină Legală cu un aparat de depistare a tuturor formelor de droguri (în parteneriat cu Primăria Satu Mare)
- Reabilitarea sălii de spectacole a Filarmonicii “Dinu Lipatti”
- Reabilitarea energetică a clădirii Palatului Administrativ
- Construirea traseelor cicloturistice în zona Țării Oașului.