More

    O sută de ani de la înființarea Reuniunii Române de Cântări şi Muzică „Vasile Lucaciu” din Satu Mare

    La 24 februarie 1924 s-a constituit la Satu Mare Reuniunea Română de Cântări şi Muzică „Vasile Lucaciu”. Această instituţie de prestigiu a culturii sătmărene care purta numele marelui patriot român Vasile Lucaciu, înregistrată ca persoană juridică la Tribunalul Satu Mare în anul 1924, va avea în subordinea sa Corul „Vasile Lucaciu, Conservatorul de Muzică, Societatea Filarmonică şi Asociaţia corurilor ţărăneşti din judeţul Satu Mare.
    Adrian Demian (1898-1977), profesor şi muzician de excepţie, unul dintre cei mai mari dirijori ai Sătmarului, a fost dirijorul Reuniunii „Vasile Lucaciu“, director al Conservatorului de Muzică şi al Societăţii Filarmonice din Satu Mare dar şi un reputat profesor la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare.
    Din păcate, în anul 1947 autoritățile comuniste au deposedat instituția de propriul sediu, Reuniunea fiind scoasă din localul Casei Naţionale în care funcţiona. Această nedreptate continuă și astăzi, în condițiile în care clădirea Casei Naționale, cunoscută publicului sătmărean ca Cinematograful Victoria, a ajuns în posesia a două birturi de cartier care dețin extremitățile imobilului ca proprietari, spre rușinea (sau cu implicarea) autorităților locale!!! Cu siguranță acestea păstrează destinația inițială a acestui patrimoniu și promovrază interesele culturii naționale din Satu Mare!!!
    Aşadar, se încheie astfel un capitol strălucitor din istoria Sătmarului. Nu ne rămâne astăzi decât să apreciem ceea ce au făcut adevăraţii oameni de cultură şi intelectualii de ieri ai Sătmarului. Am văzut oameni dedicaţi unui ideal, am văzut mecenaţi care au donat din multul sau puţinul lor pentru a dezvolta cultura românească, poate prea mult vitregită, din acest colţ de ţară. Ne facem o datorie de onoare de a nu-i lăsa în uitare şi de a-i păstra mereu vii în memoria noastră!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE