More

    Remiză în primul amical jucat la Satu Mare pentru trupa lui Cosmin Iuhas

    Echipa de fotbal al  Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a jucat marți la prânz,  pe terenul sintetic de la Baza Sportivă LPS-Dinamo,  un meci amical cu colega de serie din Liga a 3-a, CSM Sighetu Marmației. Partida, prima jucată în acest an la Satu Mare de elevii lui Cosmin Iuhas s-a încheiat cu un rezultat de egalitate, 2-2.
    După o lună de pregătire și trei meciuri amicale disputate în deplasare, galben-albaștrii  au intrat de luni în cantonament. În a doua zi a pregătirii centralizate de la Satu Mare a fost programat  testul  cu sighetenii, meci în care antrenorul Cosmin Iuhas a folosit tot lotul de jucători avut la dispoziție.
    Partida a avut un ritm destul de bun, cu Denis Lazăr având o primă mare ocazie pentru gazde încă din minutul 11 . Primii care au marcat au fost însă oaspeții, după o neînțelegere în defensiva noastră, Raul Hreniuc a marcat din fața porții (0–1).
    Căpitanul  Ervin Zsiga a egalat în minutul 36 cu o execuție de finețe, cu un șut plasat de la distanță, în vinclu (1–1).
    Totuși, sighetenii au revenit în avantaj înainte de pauză , după o minge pierdută ușor de băieții noștri,  Yolou Guigui Theo Julien l-a executat pe portarul Moldovan (1–2).
    Egalitatea a fost readusă pe tabelă de „veteranul” Gueye Mansour, care a câștigat un duel în suprafața de pedeapsă a oaspeților, și a șutat plasat, fără șansă pentru portarul sighetean (2–2).
    CSM Olimpia putea să întoarcă rezultatul, însă Cosmin Zamfir a ratat dintr-o poziție bună, scorul final fiind blocat astfel la 2–2.
    Băieții noștri continuă cantonamentul,  iar vineri vor juca un nou meci amical cu o altă colegă de serie, Lotus Băile Felix.
    CSM Olimpia a jucat până acum patru meciuri amicale, înregistrând o victorie, două remize și o înfrângere.

    „Folosesc mai multe formule tocmai din cauză că suntem în perioada de pregătire, și vrem să-i vedem pe toți jucătorii, ca până la prima etapă să găsim formula cea mai bună. Fiind în perioada de pregătire, știu că merge mai greu, băieții sunt mai neatenți la ce au de făcut, dar perioada asta o folosim, să eliminăm aceste greșeli” – a declarat antrenorul Cosmin Iuhas.

    MECI AMICAL
    CSM Olimpia Satu Mare – CSM Sighetu Marmației 2–2 (1–2)
    Marcatori: Zsiga Ervin (’36), Gueye Mansour (’60), respectiv Raul Hreniuc (’9), Yolou Guigui Theo Julien (’40).
    CSM Olimpia: Denis Moldovan – Alin Burdeț, Florin Mureșan, Paul Copaci, Cătălin Oanea, Pop Nándor, Adrian Bura, Denis Lazăr, Zsiga Ervin, Viorel Chinde, Cosmin Zamfir.
    Au mai jucat: Rareș Oșan, Patric Toderan – Raul Apai, Emanuel Negru, Răzvan Prodan, Tudor Lucaci, Adrian Micaș, Alin Ferenți, Adrian Zbona, Septimiu Kolbasz, Gueye Mansour.


    ÎN MECIURILE ANTERIOARE
    Minaur Baia Mare – CSM Olimpia Satu Mare 2–2
    Marcatorii sătmăreni: Zsiga Ervin (din 11 m), Adrian Bura.
    Unirea Ungheni – CSM Olimpia Satu Mare 0–1
    Marcator: Adrian Bura
    Unirea Ungheni – CSM Olimpia Satu Mare 1–0

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE