Sigur că v-ați dus cu gândul la romanul lui Alexandre Dumas, dar nu despre Athos, Porthos și Aramis vreau să vă vorbesc. Nici despre d’Artagnan. În schimb vreau să vă povestesc tot despre arme. Un pic mai sofisticate decât cele caracteristice secolului al XVII-lea. Mai pe scurt vreau să analizez, așa mai superficial, cei 20 de ani care au trecut de când pe Cartierul General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (OTAN, dar mai răspândit la noi este englezismul NATO) flutură drapelul românesc. Drapelul tricolor drag nouă a fost pentru prima oară arborat pe 2 aprilie 2004, adică exact acum două decenii. A fost o adevărată lovitură dată de poporul român președintelui din acele timpuri, Ion Iliescu. Încă își mai aduce aminte…
Un pic de istorie nu strică. OTAN a luat ființă în 1949 când Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Italia, Islanda, Luxemburg, Olanda (actuala Țările de Jos), Norvegia, Portugalia, Regatul Unit și SUA (în ordine alfabetică) au semnat pe 4 aprilie la Washington un sistem militar comun de apărare împotriva restului lumii și de neagresiune reciprocă. Prin 1952 au aderat și Grecia și Turcia, dar după ce în 1955 RFG (Germania capitalistă) a semnat și ea în carta OTAN, URSS a intrat în alertă și președintele Hrușciov a inițiat și format Pactul de la Varșovia din care făceau parte Albania (retrasă în 1968), Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România (prin liderul suprem Gheorghe Gheorghiu-Dej), Ungaria și URSS (tot în ordine alfabetică), un an mai târziu aderând și RDG (Germania socialistă). Tratatul de la Varșovia s-a autodesființat în 1991.
Cu cele două țări speriate de războiul pornit de Rusia (Finlanda și Suedia), astăzi numărul membrilor OTAN se ridică la 32 și au reședința în Belgia. Sediul general la Bruxelles, iar sediul central al Forțelor Aliate din Europa lângă Mons.
Curios din fire am intrat pe pagina de web a OTAN-ului să văd și eu ce vor uniformele astea militare. Am rămas plăcut surprins că scopul activității lor nu are decât trei direcții principale și toate trei sunt de bun simț. Adică: 1. Asigurarea libertății și securității membrilor săi prin mijloace politice și militare în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic și cu principiile Cartei ONU; 2. Promovarea relațiilor de pace și prietenie în zona Nord-Atlantică; 3. Prevenirea războaielor. Am zis că plăcut surprins deoarece aveam experiența paginilor de pe site-ul Uniunii Europene unde trebuie să privești cu mare atenție unde se termină obligațiile și unde încep recomandările. Dacă tot am ajuns la capitolul acesta să spunem că politicienii noștri, unii din neștiință, alții cu rea intenție, osândesc românul la tot felul de interdicții că nu mai știe bietul cum să-și încalce opincile.
Pentru a îndeplini cele trei obiective, OTAN și-a trasat și niște sarcini: securitatea, consultarea, descurajarea conflictelor, apărarea, managamentul situațiilor de criză și parteneriatul. Trebuie să spun cu oarecare mândrie că „România și-a consolidat profilul de aliat responsabil, implicat activ în promovarea valorilor și principiilor democratice, a securității și stabilității în spațiul euroatlantic și în afara sa. Contribuțiile valoroase ale țării noastre în plan politic, conceptual, practic și operațional își găsesc, în prezent, o reflectare clară în acțiunile și profilul NATO. Astăzi, mai mult ca oricând, flancul estic (inclusiv Marea Neagră), au devenit teme de importanță centrală pe agenda aliată și România beneficiază de o prezență aliată consolidată și o postură NATO întărită de descurajare și apărare pe teritoriul național și în regiune.” – am citat aici din comunicatul de presă elaborat de Guvernul României după acești primi 20 de ani.
Ar mai trebui să spun câte ceva și despre speranța actualului președinte al României de a deveni Secretar General OTAN. Pentru România ar fi o onoare, dar propun să-l schimbe cu doi ani înainte de a i se termina ultimul mandat pentru că se plictisește repede.
Opriți războaiele!
