More

    Modificări în Cupa României Betano din sezonul următor!

    FRF a anunțat o serie de modificări aduse pentru Cupa României Betano din sezonul 2024/25, așa cum s-a hotărât în cadrul ședinței Comitetului Executiv din 24 aprilie.
    De menționat că din județul Satu Mare vor participa în ediția viitoare a Cupei României cele trei echipe din Liga a 3-a, CSM Olimpia Satu Mare, Victoria Carei și Olimpia 1921 Satu Mare precum și câștigătoarea fazei județene a competiției.
    În faza grupelor, doar în duelul echipelor din prima urnă valorică din etapa 3, echipa gazdă va fi întotdeauna prima echipă extrasă din urnă la tragerea la sorți, adică echipa menționată în regulament ca ”1A”. În restul partidelor, începând cu turul 1 și până în faza grupelor, echipele de categorie inferioară sau clasate mai slab în campionatul precedent vor rămâne organizatoarele jocurilor.
    Începând cu faza play-off-ului, cheltuielile de organizare vor fi suportate integral de către echipa gazdă.
    De asemenea, a fost validat următorul program al Cupei României Betano pentru sezonul 2024-2025, sub rezerva că rundele fazei naţionale premergătoare play-off-ului pot suferi modificări în funcţie de numărul total de echipe participante în competiţie.


    Calendarul sezonului 2024/25

    FAZA REGIONALĂ
    Grupe: 10 / 13 / 17 iulie 2024
    Finale: 20 iulie 2024

    FAZA NAŢIONALĂ
    Turul 1: 31 iulie 2024
    Turul 2: 7 august 2024
    Turul 3: 14 august 2024
    Play-off: 28 august 2024
    Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024
    Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024
    Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024
    Sferturi de finală: 2 aprilie 2025
    Semifinale: 23 aprilie 2025
    Finala: 14 mai 2025.

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE