More

    Surprize și… dezastre estompate

          A treia etapă a play-off/out-urilor a adus un nou set de mari surprize. Pe Giulești și pe Ilie Oană, în prezența celor mai vechi și mai călduroase galerii de suporteri din România, echipele favorite nu numai că au pierdut dar au și încasat câte patru goluri fiecare. Consecințe? Deocamdată doar turbulențe interne fără cadavre și chiar fără torturi. Mă refer la torturi cu accent pe u nu pe o.

     

         La Sf. Gheorghe nu putem defini ca surpriză intervenția arbitrajului în favoarea Farului. Mi-e cam rușine să spun, dar respectul pentru ceea ce a făcut Hagi ca fotbalist începe să dispară acum, când acceptă, dacă nu chiar comandă, să fie ajutat etapă de etapă de brigăzi de arbitri aproape indiferent cum sunt colorate acestea. Despre influența lui asupra carierei fiului său noi românii o privim ca pe o relație normală tată-fiu, dar în presa occidentală deja s-a trecut de la situația de ingerință la cea de milogeală. Tind să le dau dreptate.

     

    Cele doar 17 goluri înscrise prelungesc perioada de secetă a atacanților, mai ales dacă scădem cele nouă goluri înscrise pe cele două stadioane despre care v-am vorbit în șapou. Dacă vă aduceți aminte spuneam în Caricatura de săptămâna trecută că în șase din cele opt partide gazdele sunt mai bine clasate. Doar trei dintre acestea au reușit victoria în fața propriilor suporteri, pe lângă cele două mari surprize alăturându-se și egalul din Copou.

    Să vedem rezultatele etapei și consecința acestora, adică actuala configurație a clasamentului. Sepsi – Farul 1-1 cu voia lui Vassaras (via Chivulete de data asta); Rapid – CFR 1-4 dureros pentru mine; FCSB – Univ. Craiova 2-0 cu Coman, dar fără Mitriță; UTA – Botoșani 1-0 subțire; Petrolul – Voluntari 0-4 contra firii; Hermannstadt – „U” 1-1 la trei zile după calificarea studenților în Cupa României; Poli – „48” 0-0 mai alb decât o arată scorul; Oțelul – Dinamo 1-0 cât pe ce. Grupa campionat: 1. FCSB – 41p; 2. CFR – 30,5p; 3. Univ. Craiova – 30,5p; 4. Rapid – 27,5p; 5. Farul – 25,5p; 6. Sepsi – 23,5p. Grupa retrogradare: UTA – 27p; 2. „U” – 26p; 3. Oțelul – 26p; 4. Hermannstadt – 24p; 5. Petrolul – 21,5p; 6. Voluntari – 20p; 7. Poli – 17,5p; 8. „48” – 16,5p; 9. Dinamo – 15,5p; 10. Botoșani – 13,5p.

    Etapa care vine pare echilibrată dacă observăm că în nici una dintre partide nu este o diferență mai mare de trei locuri în clasament între combatante. Asta nu înseamnă neaparat că vom avea multe jocuri încheiate la egalitate ci, mai degrabă, că nu vom avea diferențe mari de scor.

    CFR – FCSB (duminică, ora 21) Derbiul campionatului. Chiar dacă diferența de puncte este mai mare de 10, tot locul doi cu locul unu se întâlnesc. Hobana? Să fi fost doar așa, o întâmplare a sorților? A venit de nicăieri și să plece nicăieri? Dan Petrescu? Nu pleacă el de pe coasta Oceanului Pacific fără bănuți. Mai aveți răbdare. Haralambous? Prea mic pentru un război așa de mare. Becali? Prea mare pentru un război așa de mic. Om vedea!

    Univ. Craiova – Farul (vineri, ora 20,30) Depinde mult de arbitraj. Rămân sau nu rămân oltenii pe locul trei? O eventuală înfrângere în fața constănțenilor, coroborată cu o victorie așteptată a gazdelor sub podul Grant, i-ar putea aduce din nou în afara locurilor pentru Europa. Între timp au părăsit și Cupa României. Complicate sunt colburile patriei!

    Rapid – Sepsi (luni, ora 20,30) Acum, când cred ei că nu mai contează, au programat meciul Rapidului după cel al FCSB-ului. Acele frământări interioare din Giulești, rămase doar la nivelul de amenințări, s-ar putea să ducă la ceva răzvrătiri printre jucători, jucători și antrenor, jucători și conducere sau între conducere (inclusiv banca tehnică) și suporteri. Secuii n-au nimic de pierdut. Sper că nici de câștigat!

    UTA – Hermannstadt (vineri, ora 17,30) Meciul de deschidere al etapei este și meciul de căpătâi al celor ce luptă pentru unul din primele două locuri ale grupei retrogradare. Noi, cei de dincoace de Carpați, putem fi mulțumiți că nici una dintre echipe nu este în pericol de retrogradare. Avem una ce luptă pentru titlu, una ce vâslește liniștit în drum spre locul șase și cele trei care se bat pe două locuri;

    „U” – Petrolul (sâmbătă, ora 21,30) Șepcile roșii au onoarea să joace la o dată și la o oră de maximă audiență. Sunt mari favorite în fața găzarilor, chiar dacă aceștia din urmă și-au tras un nou antrenor, un ungurean de-al nostru: Laszlo Balint;

    Voluntari – Oțelul (sâmbătă, ora 17) Echipa aceasta fără suporteri, antipatică mie până deunăzi, parcă nu-mi mai e chiar așa de nedorit. Asta pentru că m-am uitat un pic peste istoricul și prezentul ei. Cetatea Voluntărească, cum s-a numit inițial, a fost satul în care au fost împropietăriți voluntarii din primul război mondial și a devenit oraș în 2004, ajungând astăzi la aproape 50.000 de locuitori (mult mai mare decât Careiul care nu mai are nici măcar 20.000 de locuitori). Totuși, nu-mi explic lipsa suporterilor. Reorientați spre un antrenor cu potențial (Florin Pârvu), gazdele au reînceput să producă rezultate. Să vedem dacă Dorinel Munteanu are vreun cuvânt de spus;

    Dinamo – Poli (duminică, ora 18,15) Duelul rănitelor. Gazdele au pierdut puncte prețioase (trei) în ultimele secunde ale ultimelor două partide, egalul cu Petrolul și înfrângerea de la Galați. Oaspeții vin după un meci foarte curios în compania juveților lui Mititelu. Multe ratări la ambele porți pe fondul unui meci tern;

    Botoșani – „48” (duminică, ora 13,30) Cenușăreasa etapei. Încet, încet cele două echipe se îndreaptă spre disputarea meciurilor de la ora 11. Deocamdată au ajuns doar la 13,30.

    Opriți războaiele!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE