Alexandru Bologa ( 28 de ani) este campion al Jocurilor Paralimpice de la Paris la parajudo, clasa J1, categoria 73 de kilograme. Sportivul român avea deja în palmares două medalii de bronz, el fiind al doilea campion paralimpic al României, după Eduard Novak la paraciclism, distincție cucerită în 2012.
În 2017 a fost prezent la un stagiu de antrenamente la clubul UNIO din Satu Mare așa că nu am ratat momentul de a face un material cu un mare campion atât pe tatami cât și în viața de zi cu zi.
“Faptul că Alex este un mare campion este un lucru cert. O demonstrează nenumăratele medalii şi cupe cucerite la competiţile interne şi internationale dar în special atitudinea, simplitatea şi modestia de care dă dovadă şi pe care o au doar marii campioni. Pe Alex l-am cunoscut la Sala de antrenamente a Clubului Sportiv Unio, însă trebuie să recunosc că de acest sportiv am fost fascinat mai ales după ce a adus prima medalie pentru sportul românesc la JO Paralimpice de la Rio 2016. Fără mofturi de vedetă Alex a acceptat cu mare plăcere şi destindere o conversaţie iar ce a ieşit vă relatez mai jos.
Începuturile
“M-am născut pe data de 7 noiembrie 1995 în judeţul Sălaj, comuna Bobota, satul Erşida şi am un frate cu trei ani mai mic decât mine. La vârsta de trei ani părinţii au descoperit că am probleme cu vederea pentru ca mai apoi să fac un adevărat tur de ţară pe la mai toţi medicii oftalmologi însă diagnosticul a fost crunt după ce am aflat că nu voi mai putea vedea deloc. Am fost şi în Belgia la operaţie dar nici aceasta nu m-a ajutat aşa că am fost nevoit să iau lucrurile ca atare şi să mă adaptez la condiţiile unui nevăzător.”, îşi începe Alex povestea.
La vârsta de 8 ani a venit la Cluj unde a urmat şcoala la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca. Sportivul recunoaşte că la început i-a fost greu să se rupă de locurile natale şi în special de părinţi însă cu timpul a reuşit să treacă şi peste aceste greutăţi. “Ţin minte că atunci când venea mama pe la mine îmi zicea că merge până la magazin sau la baie şi mă lăsa acolo – tocmai ca să nu i se frângă inima văzându-mă plângând după ea” rememorează Alex.
Fire sportivă a încercat tot felul de sporturi dedicate nevăzătorilor cum ar fi torbal, goalball ba chiar la un concurs international de înot desfăşurat la Debreţin a reuşit să ocupe locul doi. Şi-a dat seama însă că fizicul lui este predestinat în special unor sporturi de contact deoarece el este ceva mai scund şi bine îndesat. Aşa se face că judoul i-a venit ca o mănuşe mai ales după ce din 2012 a început să frecventeze cursurile de judo din cadrul şcolii, destinat elevilor cu dizabilităţi, “Şi acum îmi aduc aminte de emoţiile cu care am venit pentru prima oară în sala de sport deoarece eram conştient că păşesc în necunoscut unde eram sigur că voi întâlni oameni noi care puteau să-mi schimbe destinul. Şi se pare că nu m-am înşelat deloc deoarece antrenoarele Geanina Andreica şi Eniko Gergely,au fost cele care m-au iniţiat în tainele acestui minunat sport şi care au avut încredere în mine.” spune sportivul.
Confirmarea
A urmat o perioadă de adaptare cu procedurile din judo dar şi primul stagiu de pregătire cu lotul naţional, la Poiana Braşov. În 2013 a participat la primul concurs internaţional, Campionatele Europene de la Eger (Ungaria) unde a ocupat locul 7. “ Acel moment a fost unul special care mi-a dat încredere că trebuie să continui şi să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru atingerea unor rezultate cât mai bune” , spune Alex.
Iar rezultatele bune au început să vină pe bandă rulantă: locul 2 la Jocurile Mondiale de Juniori de la Eger (2013), locul 1 la Satu Mare, unde a concurat cu sportivi văzători (2014), locul 5 la Campionatele Naţionale destinate, din nou sportivilor normali, evoluând la o categorie superioară, 66 de kg, Alex având doar 60 kg (2014), locul 2 la Jocurile Mondiale pentru Juniori – tot în Ungaria (2015), locul 1 la seniori la Open Heildeleberg (2015), locul 5 la Campionatele Europene de la Lisabona, unde pierde locul 3 la “punctul de aur”, după încheierea timpului regulamentar – până atunci fiind la egalitate cu adversarul. Alex a mai câştigat locul 1 în Germania, un loc 2 la Grand Prix Rio de Janeiro şi ultimul concurs înainte de Jocurile Paralimpice, locul 1 la Birmingham, Marea Britanie – concursuri care reprezentau obstacolele ce trebuiau trecute pentru calificarea la marea competiţie de la Rio.
“Ştiam că de evoluţia la aceste concursuri preolimpice depinde participarea la Paralimpiadă acesta fiind şi motivul pentru care m-am pregătit intens şi am dat tot ce am avut mai bun în mine să câştig fiecare concurs. Locul 1 de la Birmingham a fost de fapt biletul către cea mai râvnită competiţie a oricărui sportiv”, mărturiseşte Alex.
Visul împlinit
Acum că şi-a îndeplinit marele vis, calificarea la Jocurile Olimpice, Alex continua să ţintească şi mai sus: o medalie la Paralimpiadă! Aşa se face că împreună cu Tamas Gergely cel care de trei ani este antrenorul personal a lui Alex, s-a pregătit draconic, zi de zi, pentru atingerea acestui obiectiv. “Tomi nu este doar antrenorul meu ci şi un foarte bun prieten. A stat şi stă lângă mine în fiecare zi iar pentru Paralimpiadă am avut un program de antrenament foarte intens”, punctează sportivul.
În 2016 la JO Paralimpice de la Rio putem spune că Alex şi-a “văzut” visul cu ochii. Acolo a avut patru adversari: un corean, un algerian, în semifinale un japonez la care a pierdut, iar în disputa pentru locul III l-a învins pe uruguayanul Henri Borges. Despre senzaţiile pe care le-a trăit acolo spune că sunt imposibil de redat după cum şi primirea pe aeropott după ce a revenit acasă a fost ceva nemaipomenit. “Sunt momente când stau să mă gândesc dacă este aievea ce mi se întâmplă însă răspunsul vine imediat: dacă-ţi doreşti ceva cu adevărat în viaţă Universul întreg va complota ca să ţi se îndeplinească”, conchide marele campion. Trebuie remarcat faptul că după Paralimpiada de la Rio Alex nu a mai pierdut nici o confruntare pe tatami, înregistrând 23 de victorii la concursuri desfăşurate la Tokio, Heidelberg, Sao Paolo şi Vilnius.”
Nicolae Ghișan
