Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin , Episcopul Maramureșului și Sătmarului, joi, 10 octombrie 2024, preacuviosul părinte arhimandrit Casian Filip, vicar administrativ, a poposit la ferma familiei părintelui Alin Vraja din localitatea Botiz, județul Satu Mare.
An de an, chiar înainte de a fi preot paroh în Parohia Ortodoxă Mărtinești, pe lângă slujirea sacerdotală, părintele Alin Vraja se ocupă, împreună doamna preoteasă de creșterea frumoasă a legumelor și a fructelor bio. Și nu numai atât, chiar și copiii din parohie sunt implicați, învățând astfel tainele acestei munci, pentru că hărnicia este soră cu bucuria, cu atât mai mult atunci când roadele nu întârzie să apară, conform proverbului: „pământul rodește unde mâna muncește!”
Ceea ce se întâmplă aici se poate numi pe drept cuvânt Ferma–Școală „Dăruind, vei dobândi!”. De altfel, duminica trecută, Parohia Ortodoxă Mărtinești a realizat o acțiune frumoasă, o sărbătoare a toamnei, care a avut ca scop organizarea și mobilizarea comunității creștine, unde credincioșii au oferit unii altora din binecuvântările pe care pământul le rodește, luând astfel exemplul primei comunități creștine din Ierusalim (cf. Fapte 2, 42).
În acest context, vizita părintelui arhimandrit Casian a fost prilejuită de implicarea familiei părintelui Alin prin dăruirea mai multor alimente pentru bunicii de la Centrul Rezidențial „Bunul Samarinean” din Coroieni. Pentru că mâncarea sănătoasă poate fi considerată un mod de viață, fiind o armonie între trup și suflet, sau suflet și trup.
Cu această ocazie, părintele Casian, în calitate de director al Instituției, a mulțumit familiei părintelui Vraja pentru implicarea cu devotament în această activitate și a subliniată faptul că veșnicia cu adevărat s-a născut la sat și se va naște mereu dacă vom continua cu toții, cu mic, cu mare, să lucrăm pământul și să ne bucurăm de roadele lui, care nu întârzie să apară, prin binecuvântarea lui Dumnezeu.