În contextul începerii noului an școlar 2026-2027, astăzi, 1 septembrie 2026, prefectul Altfatter Tamás a convocat la sediul Instituției Prefectului Județul Satu Mare o ședință de lucru a Grupului de acțiune constituit pentru implementarea Planului Județean de Combatere a Violenței Școlare (PJCVS), organizată în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1065/2024 privind aprobarea Planului Național de Combatere a Violenței Școlare.
La întâlnire a participat și subprefectul Cristian Valer Beseni precum și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș" al Județului Satu Mare, Direcției de Sănătate Publică Satu Mare și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare.
Din datele prezentate a reieșit că, la nivelul județului, se desfășoară în prezent lucrări de reabilitare, modernizare sau extindere la 11 unități de învățământ, pentru care a fost asigurată relocarea temporară a activității didactice în scopul protejării elevilor și personalului, precum și lucrări punctuale, de amploare mai mică, la alte 6 unități, unde procesul educațional continuă fără întrerupere. Totodată, s-a subliniat că la nivelul județului sunt disponibile 130 de microbuze școlare funcționale, care asigură transportul elevilor către și de la unitățile de învățământ, în special în mediul rural.
În ceea ce privește autorizarea sanitară, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Satu Mare au prezentat situația actualizată a unităților aflate în diferite etape ale procesului de autorizare: 15 unități pentru care s-a emis Asistență de specialitate de sănătate publică, în baza unor proiecte de construire, reabilitare, extindere sau modernizare aflate în derulare, fără a deține încă Autorizație sanitară de funcționare; 6 unități cărora nu li s-a acordat Autorizația sanitară din motive de neîndeplinire a condițiilor igienico-sanitare prevăzute de legislație și 12 unități care necesită reluarea procedurii de autorizare sanitară, ca urmare a unor modificări intervenite privind redenumirea, comasarea activităților sau relocarea în alte clădiri.
Referitor la securitatea la incendiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș" al Județului Satu Mare a prezentat situația avizării și autorizării unităților de învățământ din acest punct de vedere, la nivelul întregului județ: din totalul construcțiilor aparținând unităților de învățământ preuniversitar, 272 sunt autorizate, 20 sunt neautorizate, 50 sunt neautorizate dar dețin aviz, iar 130 nu fac obiectul autorizării, potrivit specificului acestora și prevederilor legale aplicabile. La nivelul unităților de învățământ propriu-zise, 72 sunt autorizate, 45 sunt neautorizate, iar 9 nu fac obiectul autorizării. A fost subliniată necesitatea continuării demersurilor pentru clarificarea statutului fiecărei unități și obținerea documentelor obligatorii, acolo unde legislația o impune.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, prin Biroul Siguranță Școlară, a prezentat situația privind asigurarea protecției fizice a unităților de învățământ, respectiv analizele de risc la securitate fizică efectuate, măsurile de securitate implementate, precum și situația unităților care nu dispun încă de sisteme de pază sau de alarmare împotriva efracției, în timp ce Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare a comunicat lista unităților de învățământ din responsabilitatea sa directă, cu desemnarea nominală a personalului responsabil pentru fiecare dintre acestea.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare și Direcția de Sănătate Publică Satu Mare, prin Biroul Promovarea Sănătății, au prezentat activitățile specifice desfășurate pentru prevenirea și combaterea violenței școlare, respectiv participarea la ședințele echipei intersectoriale locale, acțiunile de informare-educare-comunicare pe tema violenței și abuzului asupra copilului, precum și implicarea în anchetele derulate în cazurile sesizate.
”Siguranța elevilor și a personalului didactic reprezintă o prioritate constantă a instituțiilor implicate, iar coordonarea la nivel județean a acestor demersuri este esențială pentru identificarea și remedierea, în timp util, a tuturor situațiilor care pot afecta desfășurarea în condiții optime a activității educaționale. Solicit o prezență permanentă a structurilor M.A.I. atât privind acțiunile de ordine publică în proximitatea școlilor cât și activități specifice în școli, în colaborare cu personalul didactic, prin măsuri proactive, ferme, în cadrul legal. De asemenea, în colaborare cu autoritățile locale vom insista pe două măsuri obligatorii – asigurarea asistenței medicale de specialitate și finalizarea instalării dispozitivelor de supraveghere video în toate unitățile de învățământ din județul Satu Mare” – prefect Altfatter Tamás
Vezi mai puţin






























