LA MULȚI ANI!
Legendarnul spadasin sătmărean Josef Szepeschy împlinește 80 de ani!
- Povestea campionului mondial și a OMULUI din spatele înfrățirii cu Ostalbkreis
Legendarnul spadasin sătmărean Josef Szepeschy împlinește 80 de ani!
- Povestea campionului mondial și a OMULUI din spatele înfrățirii cu Ostalbkreis
Sărbătoare de excepție pentru comunitatea sătmăreană! Marți , 13 octombrie 2026, una dintre cele mai strălucitoare stele ale scrimei internaționale născute în orașul nostru, Josef (Iosif) Szepeschy, atinge o bornă venerabilă: 80 de ani de viață. Gazeta de Nord-Vest îi transmite un călduros „La mulți ani!” nu doar campionului mondial, ci și omului cu inimă uriașă care a rămas unul dintre cei mai activi ambasadori al Sătmarului în Germania.
Născut la Satu Mare în anul 1946, Szepeschy a fost atras de mic de magnetismul planșei și al armelor. Într-o epocă în care orașul domina floreta, tânărul Ioska a ales o cale diferită, devenind un specialist desăvârșit al spadei ,o armă a răbdării și a preciziei chirurgicale.
Școala sătmăreană , rampa de lansare spre aurul mondial
Format la celebra școală sătmăreană de scrimă, Szepeschy a deprins aici mentalitatea de învingător. Ulterior, destinul l-a purtat în Germania, unde s-a stabilit și a continuat să concureze la cel mai înalt nivel. Apogeul carierei sale a fost atins în anul 1973, la Campionatele Mondiale de la Göteborg (Suedia), unde a cucerit medalia de aur cu echipa de spadă a Germaniei de Vest (RFG). Deși pe podium a fost arborat un alt steag, inima sa a rămas mereu pe malurile Someșului.
A aparținut unei generații de aur, fiind un prieten extrem de apropiat și loial al regretatei Ecaterina Stahl (Jencsik), marea doamnă a floretei noastre, căreia i-a fost alături cu un sprijin necondiționat până în ultimele luni de viață.
Artizanul „Întâlnirii Mondiale a Scrimerilor Sătmăreni”
Legătura sa cu scrima locală nu s-a oprit odată cu retragerea din activitate. Josef Szepeschy este cel care a inițiat și organizat legendara „Întâlnire Mondială a Scrimerilor Sătmăreni”, un eveniment de suflet care a reușit să adune acasă, la aceeași masă și pe aceleași planșe, zeci de sportivi, antrenori și campioni împrăștiați de destine în toate colțurile planetei. Prin acest demers, el a demonstrat că spiritul Sătmarului nu piere niciodată, indiferent de distanțe.
Podul diplomatic dintre Satu Mare și Ostalbkreis
Puțini știu că dincolo de trecutul sportiv, Josef Szepeschy este un veritabil diplomat comunitar. Datorită lui, a implicării sale directe și a relațiilor solide pe care le-a dezvoltat în țara adoptivă, județul Satu Mare s-a înfrățit oficial cu districtul Ostalbkreis din landul Baden-Württemberg, Germania.
Această colaborare, pornită la inițiativa sa, nu a rămas doar pe hârtie. Ea s-a materializat de-a lungul anilor în multiple schimburi administrative, culturale și, extrem de important, în ajutoare și donații consistente pentru Spitalul Județean Satu Mare, inclusiv ambulanțe complet echipate trimise în sprijinul pacienților sătmăreni.
Neobosit și activ la 80 de ani
Ajuns la această frumoasă bornă a vieții, Herr Szepeschy refuză să se pensioneze din rolul de liant între cele două patrii. El rămâne extrem de activ și astăzi în cadrul comunității Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România), continuând să sprijine proiecte economice, să ghideze investitori și să pună umărul la dezvoltarea economică a regiunii de Nord-Vest.
La împlinirea vârstei de 80 de ani, redacția Gazetei de Nord-Vest, alături de întreaga suflare sportivă și administrativă din județ, îi transmite maestrului Josef Szepeschy un sincer mesaj de recunoștință. Îi dorim multă sănătate, energie neobosită și mândria de a ști că Satu Mare îi datorează enorm și nu îl va uita niciodată!
Isten éltesse, Herr Szepeschy! La mulți ani!
La mulți ani, prieten drag…
Florin Cristian Mureșan

























