De curând, ,,adepții” prieteniei autentice au sărbătorit ZIUA PRIETENIEI. Prietenia adevărată trebuie intens documentată și sincer dezinteresată…Consider că într-o relaţie de prietenie există cinci valori fundamentale: credinţa în Dumnezeu, încrederea, sinceritatea, respectul şi iubirea. Fără aceste cinci elemente, o prietenie adevărată nu poate rezista trecerii anilor. În vremurile noastre circulă un proverb, parc-ar fi un fir de aţă, de care se agaţă disperaţii soartei: „Prietenul la nevoie se cunoaşte!”. Din nefericire, prietenia este din ce în ce mai rară, deoarece în jurul nostru tronează foarte multă: suspiciune, teamă, invidie, incultură, prejudecăţi şi lipsă de curaj. Un fost coleg de muncă îmi spunea cândva, cu vehemenţă, că nu crede în prieteni şi în prietenie. Mai mult de-atât, mi-a invocat proverbul: „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani am eu grijă!”. Atunci, nu l-am înţeles şi mă gândeam la faptul că omul acesta a avut o experienţă nefericită în viaţă şi de aceea este neîncrezător în ideea de prieten.
În urma acestei discuţii, am stat eu în sfera meditației precum „gânditorul de Hamangia”. Am încercat să găsesc în arhiva minţii mele un prieten adevărat. Am început să-i analizez pe toţi prietenii mei din copilărie şi până în zilele noastre. Trebuie să spun că, în urma acestei analize, am ajuns la concluzia că nu am avut niciodată un prieten adevărat. Poate o fi vreunul şi n-am avut bucuria creştinească să-l cunosc cu adevărat. Până la urmă, am ajuns la concluzia că bunul Dumnezeu este cel mai bun prieten al omului. Ateii se vor năpusti asupra mea cu tot felul de acuzaţii sumbre. Aceasta este concluzia mea, la care ţin extrem de mult.
Am aflat că prietenia adevărată are nevoie de reciprocitate şi foarte mult sacrificiu pentru aproapele tău, fără a cere nimic în schimb. Mă gândesc la prietenia adevărată, în sensul bun al cuvântului, şi nu la prieteniile pe care le visează toţi aceia care se uită multă vreme la filme interzise minorilor. „Domniile” lor văd, într-un prieten adevărat sau o prietenă, un posibil personaj din filmele interzise de creștini. Ei au deformat şi mai mult imaginea prieteniei adevărate, curate şi dezinteresate. Sacrificiul presupune iubirea adevărată creştinească. Acolo unde este iubire există şi Dumnezeu. Decepţionaţii nu vor crede niciodată în iubire. Ei vor crede în propriile lor interese, în egoismul lor, în invidia şi neputinţa de a se ridica din mocirloasele trăiri. Întotdeauna vor da vina pe cineva, chiar şi pe bunul Dumnezeu, pentru că ei n-au reuşit să-şi învingă ura îndreptată mereu împotriva prieteniei, iubirii şi a vieţii. Prietenia adevărată, dezinteresată, poate duce la performanţe în orice domeniu, dacă ea reuşeşte să adune sub tutela ei oameni care doresc să rezolve problemele din grupul respectiv. Ei îşi aleg obiectivele pe care şi le doresc, gândesc strategia şi acţionează în mod unitar pentru a găsi soluţiile eficiente, de supravieţuire, în condiţiile unei lumi concurenţiale.
Prietenia adevărată este hărţuită de interesele meschine potrivit arhicunoscutei zicale: „Interesul poartă fesul”. Prietenul ipocrit, care vine la tine, poate să aibă diferite înfăţişări, pentru a-şi atinge scopurile sale ascunse. Dacă ai ajuns „cineva”, dintr-o dată eşti foarte iubit şi căutat. Puterea de care dispui atrage ca un magnet şi pe cei mai neaşteptaţi cunoscuţi de-ai tăi. Dacă dispui de bani, ai şi o mulţime de prieteni. Până-i ai, că după aceea „pa şi pusi” prietenie. Există şi prieteni care se şcolesc la casa ta. Învaţă tot ce e de învăţat şi „când ţi-e lumea mai dragă” te părăsesc şi vând altora tot ce-au „agonisit” din bunătatea şi generozitatea ta. Alţi prieteni îţi sunt buni prieteni până când le dai sau le rezolvi câte ceva, iar ei nu-ţi oferă niciodată nimic în schimb. Nu din punct de vedere material, ci al prieteniei dezinteresate. Dacă nu le mai dai, „prietenii” spun că eşti zgârcit, şmecher şi lacom. Puturoşii sunt prieteni cu toată lumea, conform zicalei: „Pară mălăiaţă, în gura lui Nătăfleaţă”. Mai sunt şi altfel de prieteni, care „te sapă pe la spate” în faţa şefilor sau a celor puternici, pentru ca să te discrediteze, să te înlăture elegant, în timp ce tu ai crezut că ai de-a face cu un prieten galant. Prietenii invidioşi sunt şi mai periculoşi. Ei nu se pot ridica la nivelul de performanţă la care ai ajuns prin muncă şi har de la bunul Dumnezeu. Ce-ai tu, invidiosule, cu harul meu, pentru că şi tu ai harul tău! De ce nu ţi-l descoperi pe-al tău, pentru a-l cultiva şi ocroti, aşa cum se cuvine, pe drumul cel drept al vieţii? Despre prietenul care fură inima iubitei tale, prefer să nu spun nimic.
Prietenia poate fi debarasată de chingile de lut şi cenuşa pământeană ale certurilor. Ea se poate înălţa în văzduhul minţilor curate, ca o rândunică nevinovată ce zboară prin aerul călduţ al verii. Lăsaţi poverile cuvintelor în seama vulturilor pleşuvi ai uitării. Beţi din apa florilor născute din iubire. Înveliţi-vă trupurile cu note muzicale celeste, pentru că „vorba dulce mult aduce”. Treceţi râurile durerii peste poduri de vise limpezi. Lăsaţi în urmă oceanul tristeţii plin de monştri falşi şi dansaţi în Ţara unde cuvintele sunt sărutări fierbinţi de împăcare. Ucigaşii Prieteniei se vor topi precum „lumânarea în faţa focului”. Coroniţe de flori cu aripi diafane vă vor ridica-n văzduhul bucuriei veşnice.
Dumitru Țimerman
