Satu Mare, orașul fără sens!

0
15559

Afacerile din centru vor avea de suferit din cauza lipsei de inspirație, idei și indiferență a edilului șef


Orașul Satu Mare este în ultimul timp teatrul de război al primarului Gabor Kereskenyi sau cum este cunoscut în unele cercuri primarul Cash&Carry! Acesta se războiește cu oamenii de afaceri locali din diferite motive și frustrări numai de el cunoscute!

De dimineață am fost sunați la redacție de mai mulți comercianți care au afacerile în centru și care se plâng de lipsa de organizare acum după ce s-a închis centrul orașului. Adică cei care au hoteluri și restaurante în centru nu au unde să își îndrume clienții să parcheze, cei care au magazine suferă din cauza lipsei posibilităților de aprovizionare. De cei care au avut chioșcuri nu mai zicem nimic că aceia au dispărut. Erau câțiva care din asta își câștigau existența și posibilitatea să pună pe masă pâinea cea de toate zilele. Dar cine să înțeleagă astfel de lucruri? Unul care toată viața a beneficiat de banii de la stat? Care nu a muncit o zi în mediul privat și care se lăfăie datorită funcțiilor avute de-a lungul anilor. Când ai un salariu de 16.000 lei în mână pe lună, șofer la scară, mașină, telefon și alte 10.000 de beneficii te cam doare-n cur de cei pe care ar trebui să îi ajuți sau de a căror soartă ar trebui să te intereseze.

Normal era să te pregătești dacă tot ai vrut să închizi centrul. Să le dai la hotelieri locuri de parcare, la toți cei ale căror afaceri le-ai încurcat sau oprit să încerci să le oferi o alternativă viabilă ca să își poată desfășura mai departe activitatea fără să emiți tu păreri despre afacerea fiecăruia. Că pentru unu care nu a făcut în viața lui nimic, ai frate cam multe păreri. Personal 0, pe linie de partid impus din afara țării, proiectele din oraș sunt toate începute și adusă finanțarea de alții, de cele private să nu vorbim că nu au venit aici datorită faptului că domnul Cash&Carry este un edil mare, deștept și frumos. Nu au venit că așa au vrut și din păcate mulți au fost încurcați de acest personaj care se bagă în autorizații de construcții în urbanism, în vânzări și cumpărări de terenuri. Dar nu, interesul orașului nu este în socoteala edilului. Dacă era ordin din altă țară probabil stătea capră, aici mă refer la poziție nu animal, să facă ce trebuie. Că pentru ca să aranjeze interesele țării mamă umblă de dimineața până seara. Academia Partium, hotelul Dacia, Teatru, ștrandul și un pic și în interes personal parcul cubic, prietenii știu de ce. Sunt aproape 0,60% că și el știe.

Ca să nu mai vorbim că lumea zice că îi place cașul. Dar nu de oaie.
Deci,stimate tovarăș(szóval kedves elvtárs), ești pus pe tronul din centru să rezolvi probleme, nu să le creezi.

Și dacă lumea merge la tine, să fii la birou și să îi primești că nu ești pe moșia ta să îți faci program după bunul plac pe 16.000 lei în mână.

Am înțeles că hotelierii au fost să îl caute la primărie, dar cum nu prea dă pe acolo nu a putut fi găsit. Așa că azi o să fac o adresă la moșia personală a “tovarășului “ ca să îmi spună mult prea inteligentul, cinstitul și atotcunoscătorul primar câte zile a binevoit să își miște curul în primărie în ultimele 365 de zile, câte ore stă când merge, câte delegații a avut în ultimele 365 de zile și în ce țară au fost majoritatea și bineînțeles câți bani a băgat în portofel în urma lor?

Pot să numesc totuși o mare realizare: este primul primar care a închis intrarea de la primărie unde numai el și acoliții lui plini de bani și pile pot să intre, în timp ce noi toți ceilalți suntem călcați constant în picioare de el. Noi ăștia mulți și proști trebuie să ne căutăm parcări în timp ce la primărie e Boerie.

Dar pentru toți cei care aveți o afacere în centrul Sătmarului vă propun să mergeți să parcați în față la primărie sau în fața pensiunii domnului primar în semn de protest. Că poate așa se trezește la realitate și începe să înțeleagă că orașul este al nostru, al tuturor, nu al lui pe persoană fizică.

Acuma să nu înceapă cu fofilărilor, scuze și atacuri de prost gust, că nu sunt împotriva renovării centrului, sunt pentru, dar organizat, nu după bunul plac al unui îngâmfat fără pic de viziune.

Care va fi prima reacție a edilului șef după prezentul material? Vă zic eu: nu va face ce trebuie să ia măsuri pentru a ajuta oamenii de afaceri din centru, ci va dicta să nu se mai dea anunțurile de la primărie în Gazeta de Nord- Vest.
Mi-am asumat asta, pentru că pentru mine, chiar dacă sunt un om simplu, oamenii sunt mai importanți decât banii și trebuie să punem la punct derapajele unui personaj ce începe să fie sinistru pentru oraș.

Răzvan Govor